„JJ” Flower Power

Autor: Alexandru Banu 29 nov. 2007 Știri auto

În Suedia, doar religia s-a opus unor relaţii nocturne inopinate, iar în Finlanda, Norvegia şi Danemarca, Polnaja a făcut faţă aceloraşi ispite, interzise cu majusculă în Coran. Cu accent de englez şcolit la Djakarta, “JJ” le-a mărturisit admiratoarelor că misiunea sa era una pacifistă şi nu bivolariană, chiar dacă se afla în acel moment în ţara preferată a lui “guru” din Tărtăşeşti.

90.000 km, atît a contorizat pînă în prezent “jurnalul” motocicletei sale, întreţinută din banii producătorului german. BMW îi asigură temerarului mondial de la filtre şi ulei, pînă la piese vitale motocicletei.
Timp de cel puţin un an şi jumătate, “JJ” a schimbat nu mai puţin de cinci paşapoarte, unele dintre ele dubioase pentru vameşii cîtorva state, motiv pentru care a staţionat nopţi şi zile prin vămi.

Sătui de mirosul pe care îl emana “JJ”, autorităţile i-au recunoscut sportivului cartea verde şi l-au izgonit cît mai repede de pe graniţă spre o baie publică. În cei peste doi ani de pelerinaje, anatomia lui Polnaja nu a suportat modificări decît la mîna stîngă, prinsă sub carena grea într-un moment delicat de rulare prin deşert.

Nu a fost însă vina lui “JJ”, un personaj foarte simpatic de altfel, charismatic şi decis în misiunea sa. În pofida vicisitudinilor întîmpinate, omul “pro concordia” nu a capotat şi va porni să cucerească America la începutul primăverii, după returul din Himalaya, unde în acest moment se bate cu înălţimile, întru menţinerea condiţiei fizice.

Se va întoarce la un moment dat acasă şi va adăuga personal acest articol la gazeta de perete “Ride For Peace” din incinta muzeului care-i poartă numele.

Pe site-ul http://rideforpeace.info/net/org, “JJ” şi cei mai buni prieteni ai săi din această călătorie (GPS, laptop, telefon mobil şi aparat foto digital) actualizează fiecare kilometru parcurs şi-l ilustrează cu poze în timp real. Oriunde adastă, porumbelul păcii în versiune indoneziană propovăduieşte liniştea mondială şi ţine prelegeri despre o lume mai bună – un clişeu care, rostit de către “JJ”, pare o metaforă inspirată.

În loc să participe la concursurile Miss Indonezia pentru a pleda pentru pacea mondială şi salvarea albinelor de la Polul Nord, Jeffrey “JJ” Polnaja dă ocolul lumii pe o motocicletă BMW R1150GS (motor boxer, doi cilindri, 85 CP), gestul lui dorindu-se un manifest disperat pentru pace, intitulat, cum altfel decît Ride For Peace.

Un manifest dictat de către unul dintre cei doi fii ai săi, pe cînd priveau împreună la televizor bombardamente live în Fîşia Gaza. Suspinele celui mic l-au motivat într-atîta încît “JJ” a renunţat la afacerea proprie – dealer de pneuri – şi a investit bani în BMW-ul sponsorizat ulterior de (cine altcineva?) bavarezi. Familia nu s-a opus acţiunii sale, ba chiar l-a finanţat (desigur, din banii pe care tot el îi făcuse) şi l-a încurajat.

La pitstopuri prin Thailanda, Sinagpore şi Malaezia, lucrurile au mers strună. Lumea l-a primit pe temerar cu braţele deschise, asigurîndu-i cazare, mîncare şi alte indispensabile cotidiene. În apropiere de Afganistan, au apărut pustietăţile, iar oazele-miraje au devenit checkpoint-uri din Counter Strike, în care “JJ” făcea slalom pe al său BMW printre rafalele de gloanţe trase de către semenii lui Bin Laden.

Gloanţe care l-au ocolit, Superman “JJ” scăpînd din poligonul ad hoc ca prin minune. Printr-o altă ţară arabă, la jumătatea celor 46 de patrii traversate în 750 de zile, indonezianul s-a trezit a cincea oară fără aparatul foto digital şi a hotărît să-şi cumpere altul abia de pe riviera franceză – unde lumea l-a ospătat cu brînzeturi neobişnuit de parfumate pentru un musulman glicemic.

În ce fel i-au dispărut nu doar aparatele de fotografiat, ci şi alte gadgeturi? Simplu: rutat către destinaţii false, s-a trezit în cercul unor indivizi mai degrabă primitivi decît primitori. Somat să prezinte buzunarele la control, a procedat întocmai, apoi şi-a reluat drumul degrevat de GPS-uri, laptop-uri şi iPod-uri.

La fel s-a întîmplat şi într-o ţară vecină nouă, unde nu doar i s-au subtilizat toate device-urile, ci i s-a mai şi pus pistolul la tîmplă. Preţul vieţii a fost de 12.000$ cash, adică toţi banii de care dispunea “JJ”. Traseul a continuat prin nordul extrem de civilizat, unde atmosfera se prezenta cu totul altfel. Prea curată ţara, oamenii mult prea ospitalieri, femeile înnebunite după motociclişti-aventurieri.

Urmărește Promotor.ro pe Google News



Comentarii
Inchide