Maşina de 2.5 milioane de euro are o bubă impardonabilă. Clienţii au rămas muţi când au aflat ce ţeapă au luat

Autor: Alexandru Banu 08 dec. 2017 Știri auto
Maşina de 2.5 milioane de euro are o bubă impardonabilă. Clienţii au rămas muţi când au aflat ce ţeapă au luat

Două virgulă cinci milioane de euro. Sau 2.5 mil. euro. Cum sună mai grav? Păi când eşti Bugatti, cea mai “bogată” companie din grupul VAG, sună grav oricum ai spune-o. Să ne gândim că eşti CEO, acţionar sau moştenitor al unui teşcălău de bani şi cadoul tău pe care l-ai aşteptat în precomandă vine alterat din start. Dacă luai un Polo de 12.000 de euro, poate era chiar o mândrie să te cheme în service. Era o atenţie care ţi se dădea în plus la pachetul de extropţiuni care te-a costat 700 de euro.  Aşa, la timpul pe care îl are un businessman, numai de stat după rechemările Bugatti, nu-i arde. Şi nu e genul de maşină pe care să i-o pasezi unui om bun la toate ca să-ţi facă revizia.

Acum contează şi motivul rechemării. Dacă te cheamă Bugatti ca să-ţi spună că maşina Chiron de 2.5 mil. $ nu scoate 1500 de cai şi scoate 1.497, atunci o iei altfel. O s-o iei chiar ca pe o dovadă de perfecţiune germană made in France (pentru că maşina e asamblată la Molsheim, în Alsacia).

Dar când motivul rechemării sunt nişte puncte de sudură, devine deja urgenţă şi panică. O să mor? Pot păţi ceva la 430 la oră? Ok, nu e chiar dezastru, dar e periculos. 47 de bucăţi Bugatti Chiron, din care 12 vândute în SUA, au probleme cu sudura la componente din angrenajul de rabatare al spătarului. Pentru cei cu Volkswagen Polo, e acea manetă în stânga jos a scaunului de care trageţi ca să vă lăsaţi spătarul “mai” pe spate. Pentru ceilalţi, e la fel. Şi nu contează că acţionarea se face electric, precum la Chiron, sau că depuneţi efort manual mai mult decât v-aţi fi dorit.

Bugatti a anunţat rechemarea în service la NHTSA ( National Highway Traffic Safety Administration, SUA).

Producătorul a spus că a anunţat toţi proprietarii ai căror maşini au problema asta şi că transportul către cea mai apropiată unitate pentru rezolvarea problemei se va face individual, într-o autoutilitară pregătită special. Scaunul va fi înlocuit cu totul. Ni se pare normal să nu te apuci să faci reparaţii pentru scaunul unei maşini de 2.5 milioane de euro care nici nu a apucat să vadă bine asfaltul. Chiar, cât o fi un scaun de Chiron? Probabil două virgulă cinci mii de euro.  

Autor Alexandru Banu

Urmărește Promotor.ro pe Google News



Comentarii
Inchide