McLaren MP4-12C a primit o ediţie specială de curse

Autor: Iulian Dnistran 19 nov. 2012 Știri auto

Conceptul de curse McLaren Can-Am, prezentat la Pebble Beach Concours d’Élegance în vara acestui an, va intra în producţia de serie limitată şi se va numi MP4-12C GT Can-Am Edition.

Maşina de curse va fi construită în doar 30 de exemplare, este inspirată din modelul de competiţii GT3 şi, potrivit companiei britanice, „este un omagiu adus lui Bruce McLaren şi Denny Hulme care au participat cu succes cu modele McLaren în seria de competiţii Can-Am”.

Asemănător cu modelul GT3, MP4-12C GT Can-Am Edition are parte de un pachet aerodinamic agresiv care creşte forţa de apăsare cu 30%. Kitul aerodinamic este compus dintr-un spoiler în partea din faţă şi un eleron uriaş din fibră de carbon în partea din spate. Tot din fibră de carbon sunt construite şi gurile de aerisire pentru motor, suporturile pentru oglinzile laterale şi emblemele.

Mai mult, modelul de serie limitată va avea jante de curse din aliaj uşor, finisate în negru şi îmbrăcate cu anvelope de competiţii de la Pirelli.

În cabina lui MP4-12C GT Can-Am a fost montat un rollcage de curse aprobat de FIA, scaune sport pentru competiţii, centuri de siguranţă în şase puncte şi un volan împrumutat de la fratele mai mic MP4-12C GT3. În plus, deşi este vorba despre o maşină pentru circuit, inginerii de la McLaren GT au instalat şi un sistem de aer condiţionat în bordul din fibră de carbon.

Din păcate, modelul nu poate fi înscris la nici o competiţie oficială pentru că nu se încadrează în regulile impuse de organizatorii acestor competiţii şi nici nu poate fi condus pe drumurile publice pentru că nu a fost omologat în acest sens. Asta înseamnă că motorul V8 de 3,8 litri biturbo nu este restricţionat în nici un fel şi dezvoltă 630 de cai-putere, ceea ce îl face cel mai puternic McLaren MP4-12C din istorie.

Oficialii McLaren au spus că modelul 12C GT Can-Am va fi construit în „nu mai mult de 30 de exemplare”, iar producţia va începe în martie 2013. Preţul pentru unul dintre cele 30 de modele de curse va fi de 375.000 de lire sterline sau aproape 470.000 de euro la rata de schimb actuală.

Video McLaren MP4-12C GT Can-Am Edition:

Urmărește Promotor.ro pe Google News



Comentarii
Inchide