Mercedes-Benz G63 AMG – informaţii oficiale

Autor: Laurenţiu Florescu 24 apr. 2012 Știri auto

Mercedes G63 AMG (versiunea sportivă a lui G-Class facelift) va înlocui vechiul G55 AMG şi va fi propulsat de un motor V8 bi-turbo de 5,5 litri ce dezvoltă 544 CP şi un cuplu motor de 760 Nm. Din cauza normelor de poluare tot mai stricte noul SUV ce a trecut prin mâinile diviziei sport AMG va fi dotat standard cu sistemul Start&Stop.

În ceea ce priveşte aspectul exterior, G63 AMG a primit un spoiler mai agersiv, o nouă grilă faţă şi un nou sistem de evacuare cu două ieşiri, cromat. Jantele specifice diviziei AMG întregesc design-ul sportiv al noului model Mercedes, dar limitând performanţele în regim de off-road.

Interiorul SUV-ului german a rămas aproape neschimbat

Interiorul SUV-ului german a rămas aproape neschimbat, singurele modificări fiind inserţiile de fibră de carbon şi ceasurile de bord uşor redesenate.

Dacă nici această versiune nu vi se pare suficientă, există zvonuri că producătorul din Stuttgart pregăteşte o versiune mai puternică, G65 AMG, dotată cu un propulsor V12 bi-turbo de 6,0 litri.

Urmărește Promotor.ro pe Google News



Comentarii
Inchide