Mercedes-Benz încetează producţia modelului SLC cu versiunea Final Edition – GALERIE FOTO

Autor: Marius Vișan 20 feb. 2019 Știri auto

Mercedes-Benz a confirmat că producţia modelului SLC va înceta anul acesta, urmând ca ultimele exemplare să poarte numele Final Edition. Ele vor ajunge în showroom-urile din Marea Britanie luna viitoare, scrie Autocar.co.uk.

SLC Final Edition ar putea fi dezvăluit la Salonul Auto de la Geneva, ultimul SLC fiind lansat la aproape 23 de ani distanţă după ce roadsterul cu două locuri şi-a făcut pentru prima dată apariţia, sub numele de SLK. Acesta era un model inovator care introducea o nouă structură pliabilă, copiată apoi de mulţi alţi producători de maşini.

SLC Final Edition va oferi patru motoare pe benzină:

  • un motor cu 4 cilindri de 1,6 litri de 152 CP în versiunea SLC 180;
  • un motor cu 4 cilindri de 2,0 litri de 183 CP în SLC 200;
  • un motor cu 4 cilindri de 2,0 litri de 245 CP pentru SLC 300;
  • un motor V6 de 3.0 litri de 390 CP pentru AMC SLC 43.

SLC 180 şi SLC 200 vor veni cu o cutie de viteze manuală cu şase trepte, în timp ce SLC 300 şi SLC 43 vor primi o nouă cutie de viteze automată.

Fără planuri pentru un model succesor, Mercedes-Benz marchează sfârşitul producţiei lui SLC oferind un finisaj opţional cu vopsea galbenă, alături de elementele standard negre şi gri. Aceasta este una dintre culorile folosite la lansarea lui SLK din prima generaţie.

Final Edition se bazează pe trăsăturile oferite de pachetul AMG Line existent, dar vine în plus cu barele de protecţie cu un design unic şi jante din aliaj de 18 inci, în cinci spiţe.

În versiunea SLC AMG 43 Final Edition, roadsterul cu tracţiune spate are un sprint 0-100 km / h în 4.7 sec şi o viteză maximă limitată electronic de 250 km / h. 

 

Urmărește Promotor.ro pe Google News


Marius Vișan
Marius Vișan
Marius Vișan a poposit în lumea auto în anul 2015, însă cu jurnalismul online este familiarizat încă din anul 2006 când a început cursurile Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării. Contactul cu mașinile l-a luat la vârsta de 18 ani, odată cu obținerea permisului auto. Pasiunea ... citește mai mult
Visan Marian
Visan Marian
Începând cu anul 2015, Marian Vișan s-a implicat în domeniul auto, însă experiența sa în jurnalismul online începe din 2006, în timpul studiilor la Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării. La vârsta de 18 ani a început să se familiarizeze cu mașinile odată cu obținerea permisului ... citește mai mult

Comentarii
Inchide