Mitsubishi Eclipse Cross a câstigat premiul: “Good Design Award 2018”

Autor: ProMotor 08 oct. 2018 Știri auto
Mitsubishi Eclipse Cross a câstigat premiul: “Good Design Award 2018”

SUV-ul compact Mitsubishi Eclipse Cross a fost desemnat câştigător al premiului “Good Design Award 2018” de catre Institutul de promovare a designului din Japonia.

Comitetul “Good Design Award” a apreciat design-ul noului Mitsubishi Eclipse Cross, argumentând: „Profilul intraznet este foarte atrăgător. Atenţia la detalii este evidentă, linia orizontală care taie abrupt în laterale este distinctivă şi creează un aspect unificat, în timp ce pe de altă parte divizează orizontal luneta pentru a păstra o vizibilitate bună. Am fost, de asemenea, impresionaţi de modul în care designul utilizează diferite secţiuni transversale pentru marginea plafonului, pentru a crea o siluetă asemănătoare unui coupe, oferind în acelaşi timp spaţiul şi confortul interior specifice unui SUV”.

Eclipse Cross inaugurează noul limbaj de design al producătorului japonez Mitsubishi Motors Corporation, aducând segmentului o mulţime de caracteristici inovatoare.

Design-ul modelului Eclipse Cross este evidenţiat prin contururile extrem de dinamice ale vehiculului, asemenea liniilor unui atlet poziţionat pe locul de start. Linia mediană în formă de pană a vehiculului accentuază senzaţia de mişcare specifică formatului de coupé. Linia superioară învăluie partea din spate a maşinii cu un efect de linie de start sub luneta caracteristică divizată. Identitatea vizuală „DYNAMIC SHIELD” înseamnă poziţionarea mai joasă a lămpilor de ceaţă şi a semnalizatoarelor, în timp ce unităţile cu faruri LED şi lămpi pe timp de zi sunt poziţionate mai sus.

Pentru a susţine mai bine poziţionarea calitativă a mărcii, echipa de design Mitsubishi Motors Corporation a decis de asemenea să îmbunătăţească semnificativ nivelul calităţii percepute la interior.

 

Urmărește Promotor.ro pe Google News



Comentarii
Inchide