Modelul Dacia Duster poate fi comandat în România în versiuni de 130 şi 150 CP. La ce preţuri sunt disponibile noile variante

Autor: ProMotor 30 ian. 2019 Știri auto
Modelul Dacia Duster poate fi comandat în România în versiuni de 130 şi 150 CP. La ce preţuri sunt disponibile noile variante

Modelul Dacia Duster cu motorizarea 1.3 TCe poate fi comandat în România. El va fi oferit începând cu varianta Comfort, fiind cel mai puternic motor disponibil vreodată pe un model Dacia.

Astfel, Duster Comfort echipat cu versiunea de 130 CP costă cel puţin 15.250 de euro, iar varianta de 150 de cai-putere cu 500 de euro mai mult.

În echiparea Prestige, preţurile sunt de 17.000 pentru 130 CP, respectiv 17.500 de euro pentru 150 CP.

Motorul 1.3 TCe înlocuieşte propulsorul 1.2 TCe şi este disponibil în două variante de putere, de 130 şi 150 CP.

Pentru moment, cel mai puternic motor disponibil pe Duster este oferit doar într-o configuraţie cu tracţiune faţă, însă începând din a doua jumătate a anului va fi oferit şi alături de tracţiune integrală.

Motorul 1.3 TCe a fost dezvoltat de Alianţa Renault-Nissan-Mitsubishi în colaborare cu Daimler şi îndeplineşte norma de poluare Euro 6d-TEMP.

 

 

 

Urmărește Promotor.ro pe Google News



Comentarii
Inchide