Nokian Wetproof – Noua generaţie Nokian Tyres luptă cu succes împotriva acvaplanării – VIDEO

Autor: ProMotor 15 oct. 2018 Știri auto
Noua anvelopă Nokian Wetproof reprezintă o opţiune sigură pentru automobilele care circulă pe drumurile din Europa Centrală. Caracteristicile cele mai importante ale acestei anvelope sunt abilitatea excelentă de frânare pe carosabil ud şi rezistenţa la acvaplanare, ceea ce fac condusul să fie mai uşor şi mai confortabil chiar şi în zilele ploioase. Noua generaţie de anvelope de vară Nokian Tyres beneficiază de tehnologia unică cu zone de siguranţă, special dezvoltată pentru condiţiile meteo variabile din timpul verii.
 
Anvelopa Nokian Wetproof, noul membru al familiei modernizate de anvelope de vară Nokian Tyres, oferă un echilibru perfect între confortul maxim şi siguranţa deplină. Nokian Wetproof oferă performanţe constante în zilele ploioase şi un mai mare confort pentru condiţiile precare de drum. Secretul din spatele echilibrului optim al proprietăţilor de rulare pe carosabil ud şi pe uscat este noul concept Dual Zone Safety. Această tehnologie unică cu zone de siguranţă asigură securitate şi fiabilitate în toate condiţiile de drum, în timp ce rezistenţa redusă la rulare îmbunătăţeşte eficienţa consumului de carburant şi susţine un stil de condus prietenos cu mediul.
 
 
Ca dovadă a excelenţei, Nokian Wetproof a obţinut calificativul TÜV Performance Tire. Acesta este acordat de organizaţia independentă de testare TÜV SÜD şi certifică faptul că Nokian Wetproof se ridică la nivelul competitorilor premium în ceea ce priveşte calitatea şi performanţa.
 
Noile anvelope Nokian Wetproof sunt disponibile pentru categoriile de viteză T (190km/h), H (210 km/h), V (240 km/h) şi W (270 km/h), oferta completă de dimensiuni incluzând 46 de produse cu dimensiuni de la 14 până la 20 inchi. Aceste noi produse vor fi disponibile spre vânzare din primăvara anului 2019.
 
Testare riguroasă pentru siguranţă superioară
 
Anvelopele de vară trebuie să ofere siguranţă şi fiabilitate de la începutul primăverii până la sfârşitul toamnei, ceea ce înseamnă că anvelopele de vară nu sunt un produs destinat unui singur sezon. Expertiza de specialitate a Nokian Tyres, siguranţa durabilă şi caracterul ecologic al produselor, garantează că noua anvelopă Nokian Wetproof va oferi performanţă constant şi drumuri fără griji în cele trei anotimpuri.
 

 
Atunci când te bucuri de zilele însorite şi frumoase de vară, este uşor să uiti de pericolele la care te expun drumurile ude de la ploaie. Vremea schimbătoare este o caracteristica tipică verii, când se trece foarte repede de la călduri extreme la averse de ploaie. Aversele de ploaie pot duce la apariţia efectului de acvaplanare, mai ales dacă apa se acumulează în cantitate mare pe şosea şi în şanţurile formate în carosabil.
 
Conform unui studiu efectuat de Nokian Tyres, siguranţa este cea mai importantă caracteristică pe care o iau cumpărătorii la achiziţionarea anvelopelor. Şoferii europeni pun accent pe aderenţa anvelopelor, care trebuie să fie bună atât pe drumurile ude, cât şi pe cele uscate. Pentru Nokian Tyres, siguranţa a fost mereu baza dezvoltării produselor sale.
 
„Nokian Wetproof oferă cea mai bună combinaţie de caracteristici pentru perfomanţe pe ambele tipuri de suprafeţe, uscate şi ude. Am reuşit să îmbunătăţim mult aderenţa la acvaplanare, ceea ce înseamnă că putem oferi mai multă siguranţă pentru clienţii care conduc pe şosele ude. Dezvoltarea a durat peste 4 ani şi am testat zeci de prototipuri prin toată Europa“, explică Jarno Röytiö, Product Development Manager al Nokian Tyres.
 
Dual Zone Safety – Control total în timpul condusului pe drumuri ude şi uscate
 
Pentru obţinerea celor mai performante rezultate pe diferite condiţii de drum, noua anvelopă Nokian Wetproof are o bandă de rulare asimetrică. Aceasta permite creşterea aderenţei şi oferă un echilibru mai bun între performanţele pe carosabile ude şi pe cele uscate, de asemenea, creşte rezistenţa şi creşte durata de utilizare a anvelopelor.
 
 
Pentru a asigura confort maxim şi siguranţă superioară, banda de rulare a anvelopei este împărţită în două zone funcţionale. Această nouă tehnologie, numită Dual Zone Safety, oferă o combinaţie excelentă între performanţele pe suprafeţe uscate şi performanţele pe suprafeţe ude. Zona pentru stabilitate, de pe partea exterioară a anvelopei, asigură o manevrabilitate mai bună, ceea ce duce la reacţii mai precise la comenzile din volan. Pe de altă parte, zona de siguranţă pe suprafeţe ude, aflată pe partea interioară a anvelopei, sporeşte aderenţa şi rezistenţa la acvaplanare pe drumurile ude.
 
Manevrabilitatea şi caracteristicile excepţionale de rulare pe ud sunt perfecţionate prin conceptul Responsive Lock, care oferă sprijin nervurilor longitudinale şi care, în acelaşi timp, permite trecerea eficientă a apei pe sub banda de rulare. Blocurile de pe banda de rulare sunt prevăzute cu elemente de interblocare, care acţionează unul contra celuilalt în punctul de contact al anvelopei cu carosabilul. Acest nou design inovator măreşte stabilitatea cursei fără a compromite siguranţa pe carosabil ud.
 
Zona pentru stabilitate – Condus silenţios şi confortabil
 
Banda de rulare cu caneluri cu efect silenţios reprezintă o inovaţie care are ca scop reducerea nivelului de zgomot exterior şi interior al automobilului. Proeminenţele, asemănătoare cu cele ale unei mingi de golf, reglează fluxul de aer şi împiedică apariţia sunetului neplăcut produs de anvelope. Designul, de asemenea, contribuie la reducerea rezistenţei la aer şi răcirea suprafeţei anvelopei. Aceasta îmbunătăţeşte rezistenţa la uzură şi creşte numărul de kilometri parcurşi.
 
Zona specială de pe flancuri, cunoscută şi ca Tehnologia Silent Sidewall, reprezintă o combinaţie unică între compusul de cauciuc şi structura flancului, care permite reducerea nivelului de zgomot şi a vibraţiilor în momentul contactului cu carosabilul. Acest lucru duce la un nivel redus de zgomot pentru şoferi şi pasageri.
 
Wet Safety Zone – rezistenţa superioară la acvaplanare
 
Atunci când un lichid , cum ar fi apa, întâlneşte o suprafaţă curbată, va încerca să urmeze froma acelei suprafeţe. Acest fenomen, cunoscut şi drept efectul Coandă, înseamnă că apa este direcţionată astfel încât să urmeze curbura suprafeţei în loc să se scurgă în linie dreaptă. În momentul în care în anvelopă se acumulează mai multă apă decât anvelopa poate suporta, apare efectul de acvaplanare. Tehnologia Nokian Tyres Coanda grăbeşte îndepărtarea apei prin direcţionarea acesteia în afara anvelopei, ceea ce protejează eficient împotriva acvaplanării.
 
 
Compusul de cauciuc Aqua Hybrid reprezintă o altă inovaţie care are ca scop creşterea siguranţei în condiţii de ploaie. Acest amestec de cauciuc, de nouă generaţie, cu tipuri de polimeri avansaţi şi structură de siliciu îmbunătăţită, asigură o aderenţă excelentă pe carosabil ud şi costuri reduse la carburant.
 
Siguranţa circulaţiei pe timp de ploaie este susţinută şi de şlefuirea canelurile principale. În felul acesta, anvelopa capătă un aspect elegant şi, în acelaşi timp, facilitează îndepărtarea eficientă a apei de pe suprafaţa anvelopei.
 
Siguranţă patentată
 
Pe banda de rulare este un indicator de siguranţă a rulării (Driving Safety Indicator – DSI), care a fost patentat de Nokian Tyres. Câmpul informativ de pe flancuri creşte şi mai mult siguranţa permiţând înregistrarea presiunii corecte la umflare şi poziţia de montaj la înlocuirea anvelopelor. Un plus de confort şi siguranţă îl dă şi spaţiul suplimentar care se poate folosi pentru înregistrarea cuplului de strângere a prizoanelor.
Urmărește Promotor.ro pe Google News



Comentarii
Inchide