Noul JEEP Cherokee; lansat cu motor diesel, trei sisteme de tracţiune integrală, design nou şi o gamă largă de sisteme de asistenţă şi securitate - GALERIE FOTO

Noul Cherokee adoptă un design care ramâne fidel ADN-ului brandului Jeep, constructorul american adăugând SUV-ului de clasă medie sisteme de tehnologie avansată.

Noul JEEP Cherokee; lansat cu motor diesel, trei sisteme de tracţiune integrală, design nou şi o gamă largă de sisteme de asistenţă şi securitate - GALERIE FOTO Noul JEEP Cherokee; lansat cu motor diesel, trei sisteme de tracţiune integrală, design nou şi o gamă largă de sisteme de asistenţă şi securitate - GALERIE FOTO

Noul Cherokee adoptă un design care ramâne fidel ADN-ului brandului Jeep, constructorul american adăugând SUV-ului de clasă medie sisteme de tehnologie avansată.

Schimbările exterioare includ o nouă grilă frontală, faruri cu LED standard şi lumini de zi şi de ceaţă încadrate de elemente decorative lucioase. Capota waterfall este acum construită din aluminiu. Stopurile rămân în continuare un element distinct şi includ acum o bandă LED subţire care se extinde şi la nivelul semnalizatoarelor. Hayonul poate fi deschis electric, iar pe lista opţionalelor există şi o trapă panoramică.

Gama Jeep Cherokee oferă ca dotare standard cinci noi modele de jante, inclusiv o versiune de 19-inch realizată din aluminiu disponibilă pentru modelele Overland. Clienţii au la dispoziţie 10 culori de caroserie.

Interiorul îmbunătăţit dispune de materiale noi, multiple soluţii de stocare şi mai mult spaţiu în portbagaj (570 litri).

Modelele pentru piaţa europeană beneficiază de motorul diesel MultiJet II de 2,2 litri cu două variante de putere (150 sau 195 CP), care pot fi cuplate la o transmisie manuală cu 6 trepte sau una automată cu 9 trepte. Ambele variante de putere pot fi comandate cu tracţiune 4x2 sau 4x4. Toate modelele dotate cu transmisia automată cu nouă trepte şi tracţiune integrală beneficiază pe volan de clapete prin care utilizatorul poate controla cutia de viteze.  Motorul diesel de 2,2 litri respectă cu stricteţe standardele Euro 6D-Temp.

Un nou motor de 2-litri turbo cu patru cilindri în linie, ce livrează aproximativ 270 CP şi un cuplu maxim de 400 Nm, cuplat cu transmisia automată cu 9 rapoarte, va fi disponibil pentru piaţa din Europa începând cu prima parte a lui 2019. Dotat cu tehnologie Stop/Start (ESS), noul propulsor va fi oferit pe versiunile 4x4 ale noului Cherokee.

Pentru pieţele din afara Europei, Jeep Cherokee este disponibil cu propulsoarele V6 Pentastar de 3,6 litri cu 272 CP şi Tigershark MultiAir2 cu 177 CP.

Noul Cherokee va fi oferit cu trei sisteme de tracţiune integrală la alegere şi tehnologie de deconectare a punţii spate. Toate sistemele 4x4 disponibile pe noul Cherokee primesc renumitul sistem de control al tracţiunii Jeep Selec-Terrain cu patru moduri (Auto, Snow, Sport şi Sand/Mud). Nivelul de echipare Trailhawk va oferi în plus un mod Rock ce îi va permite să facă faţă celor mai dure aventuri în off-road. Sistemul Rear axle disconnect (deconectarea punţii spate) - oferit la pachet pe toate sistemele 4x4 pentru noul Cherokee, previne pierdere de energie în momentul în care modul 4x4 nu este necesar, reducând astfel consumul de combustibil. Sistemul alternează permanent cuplul între cele două punţi pentru o trecere insesizabilă de la modul 4x4 la 4x2 sau de la 4x2 la 4x4 fără ca utilizatorul să fie nevoit să intervină.

Noul Cherokee este disponibil cu a patra generaţie a sistemului de infotainment Uconnect bazat pe un display tactil de 7 sau 8,4 inchi, compatibil cu Apple CarPlay şi Android Auto.

Jeep Cherokee a fost dotat cu o gamă completă de funcţii şi sisteme de siguranţă: Active Forward Collision Warning Plus, Pedestrian Emergency Braking, Advanced Brake Assist, Adaptive Cruise Control Plus, LaneSense Lane Departure Warning Plus, Blind Spot Monitoring, Rear Cross Path Detection, cameră pentru marşarier ParkView cu grilă de ghidaj dinamică, Active Speed Limiter şi opt airbag-uri standard.

În Europa, noul Cherokee va dispune de patru niveluri de echipare încă de la lansare - Sport, Longitude, Limited şi Overland.

Vârful de gamă este reprezentat de Jeep Cherokee Overland, o propunere şi mai sofisticată graţie jantelor din aluminiu de 19 inch, grilei frontale în culoarea caroseriei şi plafonului panoramic CommandView. La interior, finisajele includ tapiţeria din piele Nappa pentru scaunele faţă ventilate, elemente decorative îndrăzneţe, bordul îmbrăcat în piele, volanul încălzit decorat cu inserţii subtile de lemn Zebrano şi scaune spate încălzite.

Mopar - divizia FCA de accesorii şi servicii aftersales - oferă pentru noul Jeep Cherokee o colecţie compusă din peste 90 de accesorii unice.