Noul Subaru Forester: Primele imagini şi informaţii oficiale

Autor: Iulian Dnistran 01 nov. 2012 Știri auto

Deşi noul Subaru Forester vine cu o serie de modificări faţă de precedenta generaţie, japonezii au decis să păstreze în mare măsură trăsăturile clasice cu care SUV-ul s-a făcut recunoscut de-a lungul timpului. 

Astfel, cea de-a patra generaţie a popularului crossover vine cu un nou motor BOXER 2.0 cu injecţie directă şi o putere de 280 CP completată de un cuplu maxim de 350 Nm disponibil în plaja 2.000-4800 rpm. Noul Forester păstrează însă şi propulsorul BOXER de 2,5 l aspirat, care şi-a făcut debutul pe actuala generaţie. Acesta este în continuare capabil să producă 170 CP şi un cuplu de 235 Nm la 4.100 rpm

Pentru motorizarea 2.0 BOXER, Forester vine cu o cutie automată CVT în două derivări, cu 6 şi respectiv 8 trepte, asistate de sistemul Hill Descend Control. În ceea ce priveşte motorizarea 2.5 BOXER, clienţii pot opta în continuare pentru cutia de viteze manuală în 6 trepte sau pentru versiunea automată Lineatronic CVT.

Garda la sol a noui Subaru Forester a fost ridicată până în dreptul valorii de 220 mm, în scopul îmbunătăţirii performanţelor off-road. Nici gabaritul nu a scăpat nemodificat, SUV-ul măsurând acum 4.630 mm lungime, 1.810 mm înălţime şi 1.715 m lăţime.

Constructorul nu a făcut încă publice preţurile pentru noul Subaru Forester, dezvăluirea acestora fiind aşteptată în perioada următoare.

Urmărește Promotor.ro pe Google News



Comentarii
Inchide