Peugeot 308 RC Z vine în 2009

Autor: Cosmin Iordache 25 apr. 2008 Știri auto
Peugeot 308 RC Z vine în 2009

Sub lumina reflectoarelor de la Frankfurt, Peugeot 308 RC Z a făcut senzaţie prin aspectul agresiv, dominat de "nasul puternic", jantele de 19 inchi adăpostite de bosaje generoase şi liniile foarte fluide. Scepticii au catalogat modelul, drept un alt exerciţiu ce exemplifică noile tendinţe de design Peugeot, optimiştii au văzut în 308 RC Z un posibil competitor pentru Audi TT.

Ca parte a proiectului CAP 2010 și cu rol de accelerare a ofertei de produse, viitorul 308 RC Z, potrivit lui Jean-Philippe Collin, Director General of Automobiles Peugeot, va fi prezentat în varianta definitivă în 2009 la Salonul Auto de la Frankfurt. Acest lucru se traduce prin apariția primelor modele în showroomuri la începutul anului 2010, deși nu ar fi exclus ca vânzările să înceapă chiar mai repede. Construit pe baza platformei tehnice împrumutate de la compacta omonimă, noul 308 RC Z promite să fie ceea ce foarte mulți așteaptă, o replică pertinentă dată lui Audi TT.

Urmărește Promotor.ro pe Google News



Comentarii
Inchide