Randări cu noul Ford Mondeo, bazate pe conceptul Evos

Autor: Oraan Mărculescu 15 nov. 2011 Știri auto
Randări cu noul Ford Mondeo, bazate pe conceptul Evos

Deşi, la prima vedere, conceptul Ford Evos, prezentat la Salonul Auto Frankfurt 2011, pare să fie un coupe, vorbim de fapt de o maşină cu 4 uşi. Iar germanii de la Auto Motor und Sport sunt siguri că acest concept prefigurează, de fapt, liniile viitoarei generaţii Ford MondeoVEZI AICI RANDĂRILE.

Conform jurnaliştilor germani, noul Ford Mondeo se doreşte mai expresiv, dar şi foarte sobru, pentru a se impune în faţa principalilor concurenţi Volkswagen Passat şi Opel Insignia. Faţă de alte randări de până acum, noul Mondeo nu va continua linia lui Focus şi Fiesta, ci va miza pe o schimbare de atitudine, cu un design emoţional mai maturizat.

Partea frontală va fi dominată de o grilă mult mai masivă, iar farurile vor fi înguste şi vor avea o formă rectangulară, fără rotunjimi – într-un fel, maşina va împrumuta puţin din spiritul muscle-car-ului Mustang. În schimb, partea din spate va beneficia de profilări ale „şoldurilor”, menite a-i conferi noului Mondeo un puternic aer sportiv, dar şi mai multă eleganţă decât până acum.

Din punct de vedere tehnic, a patra generaţie Ford Mondeo va fi destul de generoasă, promiţând o lungime de 4,8 metri şi un portbagaj de 500 de litri pentru sedan. Faţă de generaţiile de până acum, s-ar putea ca versiunea liftback, în două volume şi jumătate, să aibă un look diferit, mai apropiat de stilul coupe cu 4 uşi, pentru a contracara Volkswagen CC, de exemplu.

La nivelul motorizărilor, cele pe benzină vor varia între 105 CP şi 250 CP, majoritatea urmând a face parte din familia EcoBoost, iar dieselurile vor varia între 115 CP şi 200 CP, fiind vorba de trei propulsoare TDCI, de 1,6 litri, 2,0 litri şi 2,2 litri. Vor exista şi versiuni ECOnetic, cu emisii CO2 de numai 100 g/km.

În premieră, noul Ford Mondeo va avea şi o versiune de motorizare hibridă, care va combina motorul EcoBoost de 1,6 litri cu un motor electric, puterea maximă a sistemului ajungând la 200 CP. Noua generaţie Mondeo va debuta mai întâi pe piaţa nord-americană, într-o versiune adaptată pentru Mexic şi SUA, iar din 2013 vom avea parte şi de versiunea europeană.

CREZI CĂ NOUL FORD MONDEO VA FI MAI BUN CA PASSAT ŞI INSIGNIA?

Urmărește Promotor.ro pe Google News



Comentarii
Inchide