Renault Clio Sport “World Series”

Autor: Andrei Nan 24 sept. 2007 Știri auto

Personalitatea ediţiei limitate Clio Renault Sport “World Series” este dată de propulsorul normal aspirat de 2,0 litri, care dezvoltă 200 CP la 7.250 rpm (cu doar 3 CP mai mult decât Clio RS) şi un cuplu de 215 Nm la 5.500 rpm. Împreună cu cutia manuală cu şase trepte, maşina este propulsată de la 0 la 100 de km/h în 6,9 secunde, iar viteza de top este de 223 km/h.

Renault oferă pentru această maşină trei variante de culori nemetalizate (alb Glacier, albastru Dynamo şi roşu Toro) şi două culori metalizate (negru Profond şi albastru Monako). Dintre dotările de serie menţionăm: jante de aliaj de culoare neagră, scaune sport Renault, panourile interioare ale uşilor acoperite cu carbon, inserţii de fibră de carbon şi crom pe bord. Pentru cei care doresc să personalizeze şi mai mult maşina, Renault oferă şasiu "CUP", scaune Recaro, airbag cortină, oglinzi laterale electrice şi proiectoare de ceaţă.

În Franţa, maşina va putea să fie achiziţionată la un preţ începând de la 21.900 de euro, fiind diponibilă spre vânzare din luna octombrie.

Urmărește Promotor.ro pe Google News



Comentarii
Inchide