Renault Koleos din a doua jumătate a anului în România

Autor: Cosmin Iordache 12 feb. 2008 Știri auto
Renault Koleos din a doua jumătate a anului în România

Noul model Renault Koleos va fi comercializat pe piaţa din România începând cu a doua jumătate a anului şi va avea două motorizări diesel şi una pe benzină, au declarat, reprezentanţii Renault România. Motoarele diesel, de 2 litri, vor dezvolta 150 Cai Putere, respectiv 175 CP. Versiunea pe benzină va avea un motor de 2,5 litri şi 170 CP. Compania nu a precizat preţul noului model.
 
Koleos este primul crossover al companiei, a fost conceput şi proiectat de Renault, dezvoltat de Nissan şi fabricat de consorţiul Renault Samsung Motors la fabrica Busan din Coreea. Modelul va fi comercializat pe pieţele europene din luna iunie, urmând ca până în 2009 să fie disponibil în aproape 40 de ţări din cinci continente. Koleos este cel de al 11-lea model din cele 26 anunţate pentru accelerarea creşterii Renault.

Piaţa europeană totalizează 15 milioane de vehicule, din care segmentul SUV-urilor şi a crossover-urilor compacte a reprezentat 5% din vânzările de anul trecut, respectiv peste 700.000 de unităţi, potrivit Renault.

Urmărește Promotor.ro pe Google News



Comentarii
Inchide