Se deschide primul centru Park&Ride din Bucureşti. Cât va costă să-ţi laşi masina în el

Autor: Marius Vișan 18 oct. 2018 Știri auto
Se deschide primul centru Park&Ride din Bucureşti. Cât va costă să-ţi laşi masina în el

Începând cu luna noiembrie, parcarea de la Străuleşti va fi funcţională pentru şoferii care vin în Bucureşti şi vor să circule cu metroul, iar tariful pentru o oră va fi de 1 leu, au declarat miercuri reprezentanţii companiei de transport public, scrie Mediafax.

Metrorex anunţă că terminalul Multimodal (Park&Ride) Străuleşti este singurul de acest gen din Bucureşti, situat în zona de Nord-Vest a Bucureştiului, în vecinatatea lacului Străuleşti. Atât terminalul cât şi staţia de metrou vor ajuta la fluidizarea transportului de suprafaţă preluat din localitaţile învecinate precum Mogoşoaia sau Buftea, spun reprezentanţii companiei.

„Terminalul este amplasat peste galeria de metrou ce face legatura dintre staţia Străuleşti şi Depoul Străuleşti. Acesta, cu o suprafata de 38.869 mp şi un regim de înăltime parcare şi trei etaje, are în alcatuirea sa un parcaj pentru 650 de autovehicule, sală de aşteptare pentru călătorii transportului public orăşenesc şi interurban”, anunţă Metrorex într-un comunicat. 

De asemenea, potrivit reprezentanţilor companiei de transport public feroviar, terminalul este dotat cu lifturi de acces în parcajul suprateran şi va avea acces direct către staţia de metrou Străuleşti prin intermediul unei galerii subterane.

Staţia de metrou Lac Străuleşti este o staţie de metrou de pe linia M4 din Bucureşti, inaugurată la data de 31 martie 2017.

 

Urmărește Promotor.ro pe Google News


Marius Vișan
Marius Vișan
Marius Vișan a poposit în lumea auto în anul 2015, însă cu jurnalismul online este familiarizat încă din anul 2006 când a început cursurile Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării. Contactul cu mașinile l-a luat la vârsta de 18 ani, odată cu obținerea permisului auto. Pasiunea ... citește mai mult
Visan Marian
Visan Marian
Începând cu anul 2015, Marian Vișan s-a implicat în domeniul auto, însă experiența sa în jurnalismul online începe din 2006, în timpul studiilor la Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării. La vârsta de 18 ani a început să se familiarizeze cu mașinile odată cu obținerea permisului ... citește mai mult

Comentarii
Inchide