SIAB 2007 – EXCLUSIV (VII)

Autor: promotor.ro 11 oct. 2007 Știri auto

KIA mizează, la fel ca acum doi ani, pe prezenţele feminine cât mai atrăgătoare pentru a evidenţia gama de modele. Astfel, la SIAB 2007, standul importatorului KIA este unul dintre punctele fierbinţi datorită hostesselor, dintre care se remarcă Andreea Mantea şi Andreea Spătaru, pe care le-aţi admirat deja în pictorialele din ProMotor.

Premiera naţională KIA este varianta break a modelului c’eed, c’eed Sporty Wagon, care beneficiază de aceleaşi caracteristici ca şi modelul hatchback, în materie de motorizări şi siguranţă, însă plusesază la capitolul spaţiu util, cu un portbagaj mult mai mare şi mai practic. Designul maşinii este departe de a fi banal, spatele abordând o idee îndrăzneaţă pentru un model de volum. Tot din gama c’eed este prezent în standul celor de la KIA modelul hatchback cu pachet sport, ceea ce schimbă foarte mult estetica maşinii, compacta coreeană devenind unul dintre cele mai atrăgătoare modele de pe piaţă.

Dintre celelalte modele expuse, se remarcă SUV-ul Sorento, care a înregistrat cifre de vânzări foarte bune, nu doar pe piaţa noastră, o maşină care îmbină caracterul unui off-roader adevărat cu luxul şi confortul unei limuzine. În plus, acest model beneficiază de o reducere de 2.000 de euro, diverse alte discounturi fiind disponibile pentru restul modelelor cunoscute deja.

Urmărește Promotor.ro pe Google News



Comentarii
Inchide