Smart electric, disponibil pentru comandă în România

Autor: Marius Vișan 23 mai 2017 Știri auto

Noile modele smart electric drive sunt disponibile pentru comenzi în România. Preţurile de pornire pentru smart Fortwo Coupé electric drive încep de la 18.553  euro (fără TVA) iar pentru smart Forfour electric drive, de la 19.108 euro (fără TVA). Lansarea pe piaţă va avea loc în luna iunie. Clienţii interesaţi de achiziţionarea modelelor smart electric drive pot beneficia, prin intermediul programului guvernamental Rabla Plus , de un ecotichet în valoare de 10.000 euro, dedus din preţul cu TVA al maşinii, fără a fi nevoiţi să caseze o maşină veche.

• Noile soluţii de încărcare ale smart electric drive permit încărcarea completă a bateriilor de două ori mai rapid decât în cazul modelului anterior – în doar 3 ore şi jumătate
• Preţurile modelelor smart electric drive includ şi bateria, a cărei garanţie se întinde pe 8 ani, în limita a 100.000 km
• Toate modelele smart electric drive – fortwo, forfour, respectiv cabrio – sunt disponibile pentru comandă la Partenerul Autorizat smart – Autoklass Pipera

La nivel global, smart este singurul producător auto care oferă atât opţiunea de motorizări electrice, cât şi pe combustie, pe întreaga gamă de modele. La scurt timp după lansarea modelelor smart fortwo şi smart forfour, smart fortwo cabrio electric drive a devenit disponibil la comandă cu preţul de pornire de 21.292 euro (fără TVA).

La achiziţionarea modelelor smart electric drive, clienţii pot beneficia, prin intermediul programului guvernamental Rabla Plus, de un ecotichet în valoare de 10.000 euro, dedus din preţul cu TVA al maşinii, fără a fi nevoiţi să caseze o maşină veche.
Cu detalii de design exterior şi interior în culoarea verde electric, versiunea de echipare smart electric drive greenflash asigură modalitatea perfectă de a evidenţia lansarea pe piaţă. Această versiune de echipare este disponibilă momentan pentru modelul fortwo, la preţuri începând cu 23.322 euro (fără TVA).

Echipat standard, printre altele, cu pachetul Cool & Audio ce include sistemul audio smart cu interfaţă AUX/USB/Bluetooth® şi control automat al climatizării, modelele smart electric drive au aceeaşi vastă echipare standard ca modelele smart cu motorizări tradiţionale. Echipamentul standard include, de asemenea, un instrument suplimentar cu indicatoare de putere şi a stării bateriei.

Următoarele pachete de opţiuni, disponibile doar la nivelul modelelor smart electric drive, oferă un design remarcabil şi o valoare de utilitate chiar mai mare:

Un încărcător rapid de 22 kW, deosebit de puternic, va fi disponibil începând cu 2018 (la un cost de 706 euro + TVA). Acesta va permite încărcarea noului smart electric drive într-un timp extrem de scurt – în mai puţin de 45 de minute (20-100%).

Datorită sistemului silenţios de transmisie, noul smart electric drive este disponibil cu un indicator acustic (dotarea costând 101 euro + TVA), care generează un sunet specific Daimler în funcţie de viteza de rulare, pentru protecţia celorlalţi participanţi la trafic.
 

Urmărește Promotor.ro pe Google News


Marius Vișan
Marius Vișan
Marius Vișan a poposit în lumea auto în anul 2015, însă cu jurnalismul online este familiarizat încă din anul 2006 când a început cursurile Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării. Contactul cu mașinile l-a luat la vârsta de 18 ani, odată cu obținerea permisului auto. Pasiunea ... citește mai mult
Visan Marian
Visan Marian
Începând cu anul 2015, Marian Vișan s-a implicat în domeniul auto, însă experiența sa în jurnalismul online începe din 2006, în timpul studiilor la Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării. La vârsta de 18 ani a început să se familiarizeze cu mașinile odată cu obținerea permisului ... citește mai mult

Comentarii
Inchide