Suntem proşti, deci vom trăi mai prost. Oficial, de ieri până în 2022 (cel puţin)

Autor: Alexandru Banu 11 oct. 2017 Știri auto
Suntem proşti, deci vom trăi mai prost. Oficial, de ieri până în 2022 (cel puţin)

De câte ori nu ai spus că pleci din ţara asta? De câte ori ai făcut-o? De zero ori. La fel cum sunt speranţele tale într-o ţară care fără consumul exagerat ar fi fost deja în putrefacţie. Aici nu suntem interesaţi să producem bani, ci să-i facem. Asta e o bubă pe care ne-au făcut-o în cap aparatele de stat şi acum nu se mai vindecă pentru nimic în România. La fel merge şi acum Guvernarea. Cum să facem bani de pe urma românilor, nu cum să producem bani împreună cu românii, cu şi pentru ei, adică. Aşa că Guvernul, într-o clară şi netă incapacitate de astupare a   craterelor pe care le-a făcut cu promisiuni electorale, revine la taxarea în forţă pe singurele izvoare active – buzunarele noastre.

Mai rău ne deranjează că umblă cu pisica şi că nu mai există niciun prag al jenei. Declaraţiile sunt fără perdea, luptele intestine au erupt, iar delaţiunea e la puterea a noua. Noi suntem spectatori la un circ de cea mai proastă speţă, cu consecinţe pe temen mediu sau brusc. Falimentul nu e departe. După cel moral al actualei clase de la conducere, urmează probabil şi cel financiar.

Nu mai criticăm, doar relatăm. Cu un “doar” foarte trist.

Conform Mediafax, raportul cu amendamente admise, inclusiv eliminarea accizării carburanţilor, a fost respins cu 37 de voturi pentru şi 54 de voturi împotrivă, iar proiectul pentru aprobarea ordonanţei de urgenţă, în forma iniţială, a fost admis cu 58 de voturi favorabile, şase abţineri şi 29 de voturi împotrivă.

Senatorul PNL Carmen Harău, iniţiatorul amendamentului de eliminare a supraaccizei, a fost indusă în eroare de procedura de vot şi a crezut că amendamentul a fost admis. ”Salut astăzi luciditatrea dvs, a plenului Senatului, prin care aţi fost de acord cu eliminarea supraaccizei, un fenomen deosebit de nociv care înrăutăţeşte viaţa românilor. Vă mulţumesc cu respect că aţi aprobat această ordonanţă cu amendamente promovate de mine în cadrul comisiei şi aştept ca membrii coaliţiei guvernamentale din Camera Deputaţilor să aibă aceeaşi atitudine constructivă pentru România”, a spus Carmen Harău.

Ea a fost lămurită de preşedintele Comisiei de buget-finanţe, Eugen Teodorovici. ”Ca şi consumator de combustibili, ţin să spun că, din păcate, raportul a fost respins, cu amendamentele respective, şi aprobată ordonanţa. Ca urmare, la pompă plătim cât plătim astăzi şi să sperăm nu mai mult”, a spus Teodorovici.

Ulterior, Harău a spus că a sperat la un moment de luciditate. ”Îmi pare foarte rău că m-am păcălit. Nu că m-am păcălit eu, dar îmi pare rău că m-am păcălit, iar românii vor trăi mai prost, nu mai bine”, a conchis Carmen Harău.

În şedinţa din data de 26 septembrie, senatorii din Comisia de buget-finanţe au avizat negativ ordonanţa de Guvern prin care au fost majorate accizele la carburanţi. „În legătură cu efectele acestei respingeri, va trebui să aşteptăm şi votul plenului, şi apoi votul Camerei Deputaţilor – s-ar putea ca ordonanţa să treacă, totuşi. În eventualitatea că nu va trece, îi revine Guvernului sarcina de a atenua efectele Ordonanţei”, a declarat preşedintele Comisiei, Eugen Teodorovici.

În replică, preşedintele PSD Liviu Dragnea a spus că funcţia de preşedinte al Comisiei de Buget-Finanţe din Senat poate să-l „tulbure” pe Eugen Teodorovici. „Eu cred că la domnul Teodorovici este o altă problemă. Dumnealui a venit astă primăvară şi mi-a zis că ar vrea să fie preşedintele comisiei economice. Am rugat colegii din Senat să îl susţină ca preşedinte, probabil din cauza acestei funcţii are aceste atitudini. Adică e o funcţie care poate să-l tulbure foarte mult, la asta mă refeream”, a spus Dragnea.

În şedinţa din 30 august, Guvernul a aprobat Ordonanţa de modificare a Codului Fiscal şi majorarea accizelor pentru benzină şi motorină gradual, în două etape: cu 0,16 lei/litru, începând cu 15 septembrie 2017, şi cu încă 0,16 lei/litru, începând cu 1 octombrie 2017, niveluri valabile până în anul 2022, inclusiv.

POATE VREI SĂ VEZI ŞI LISTA CU CAMERELE CARE TE PRIND FĂRĂ VINIETĂ ÎN TOATĂ ROMÂNIA

 

Sursă Mediafax.ro

Autor Alexandru Banu

 

 

 

 

 

 

Urmărește Promotor.ro pe Google News



Comentarii
Inchide