Taxa pe autostradă. O decizie bună?

Autor: Andrei Nan 27 sept. 2011 Știri auto
Taxa pe autostradă. O decizie bună?

Faptul că cele două autostrăzi vor fi concesionate anul viitor, conform declaraţiilor celor de la Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii, va impune prezenţa unei taxe pentru cei care doresc să străbată aceste drumuri. Oficialii din MTI au argumentat decizia concesionării autostrăzilor prin faptul că întreţinerea acestora „înghit” foarte mulţi bani, care ar putea fi utilizaţi pentru dezvoltarea de noi autostrăzi. De altfel, MTI, a înaintat spre aprobare un memorandum către Guvern în care solicită permisiunea de a începe licitaţiile în acest sens.

Firmele care vor lua în concesiune se vor ocupa de absolut tot, de la pază la întreţinere. Oare aceasta este decizia potrivită, în condiţiile în care avem doar două autostrăzi, mai mult sau mai puţin terminate? Sau poate, firmele care vor concesiona cele două autostrăzi A1 şi A2 îşi vor umple buzunarele şi lucrurile vor rămâne la fel? Rămâne de văzut. Dar, cel mai important aspect este suma care se va cere drept taxă, în momentul de faţă nu a fost vehiculată nici o valoare.

Urmărește Promotor.ro pe Google News



Comentarii
Inchide