Tehnologia SLS AMG E-CELL, acum şi pe bărcile de viteză

Autor: Tudor Rus 15 feb. 2013 Știri auto

Într-o explicaţie scurtă, conceptul Cigarette AMG Electric Drive seamănă cu un Mecedes-Benz SLS AMG E-Cell întins la maxim, subţiat, fără roţi şi cu o formă care sa-i permită să taie cu uşurinţă apa.

Prezentată oficial la Miami International Boat Show, ambarcaţiunea dispune de 2.200 CP şi un cuplu de 3.000 Nm şi a fost desemnată cea mai puternică şi rapidă ambarcaţiune electrică din lume.

Toată puterea se traduce într-o viteză maximă de peste 160 km/h, obţinută graţie celor 12 motoare pe bază de magneţi permanenţi alimentate de patru baterii Li-ion de 60 kWh. Acestea pot fi încărcate cu ajutorul a două prize, în aproximativ şapte ore.

De menţionat este şi faptul că proiectul reprezintă prima încercare Mercedes-Benz de a aplica tehnologia propulsiei electrice în afara şoselelor. Dacă tehnologia va fi implementată şi pe alte proiecte de viitor, rămâne de văzut.

Imaginile cu rapida ambarcaţiunie vopsită în nuanţa mată AMG Electricbeam Mango sunt disponibile în galeria FOTO de mai sus.

Urmărește Promotor.ro pe Google News



Comentarii
Inchide