Tesla a depăşit vânzările unuia dintre cei mai mari prodicători auto germani

Autor: Alex Ciutacu 12 oct. 2018 Știri auto

Tesla a ajuns la punct de cotitură important care arată că maşinile electrice merg cu viteză maximă înspre masele de oameni.

Compania din Silicon Valley a depăşit la nivel de vânzări în SUA producătorul veteran Mercedes-Benz pentru perioada iulie-septembrie, spune Jean Baptiste Su, analist principal în cadrul Atherton Research, pentru un raport publicat de Forbes.

Acesta atrage atenţia că Tesla ar putea în curând să depăşească şi vânzările altor producători veterani, cel puţin pe piaţa americană.

Tesla nu a comentat estimările analiştilor de la Atherton Research.

După ce producătorul din Palo Alto, California, a reuşit să îşi atingă ţinta de producţia, la sfârşitul unor săptămâni tumultoase pentru Elon Musk, acum compania vrea să îşi contureze amprenta printre giganţii producţiei automobilelor de lux.

„Când produceau doar modelul S şi modelul X, erau un producător auto de nişă care nu reuşise chiar să sperie producătorii auto din piaţă”, spune Jeremy Acevedo, manager pe segmentul indstruial în cadrul platformei de cercetare Edmunds. „Însă acum, după ce Modelul 3 şi-a atins ţinta de producţie Tesla începe să mănânce din felia altor producători”.

Vehiculele Model S şi X, care pot ajunge şi la preţuri de peste 100.000 de dolari, au devenit un simbol al statutului, însă Model 3 – care se vinde în general în jurul sumei de 55.000 de dolari – a pus Tesla pe radarul consumatorului obişnuit.

Tesla a vândut 69.925 de vehicule Model 3, S şi X în SUA în al treilea trimestru, în comparaţie cu vânzările producătorului german care s-au situat la circa 66.542 de vehicule, spune Baptiste Su.

Iar în timpul trimestrului în curs, Tesla ar putea depăşi un nou rival, BMW, care a vândut 71.679 de vehicule în al treilea trimestru.

 

Urmărește Promotor.ro pe Google News


Visan Marian
Visan Marian
Începând cu anul 2015, Marian Vișan s-a implicat în domeniul auto, însă experiența sa în jurnalismul online începe din 2006, în timpul studiilor la Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării. La vârsta de 18 ani a început să se familiarizeze cu mașinile odată cu obținerea permisului ... citește mai mult
Ziarul Financiar
Ziarul Financiar

Comentarii
Inchide