Tesla a lansat o nouă versiune a Model 3. Cât costă cea mai accesibilă Tesla

Autor: Visan Marian 22 oct. 2018 Știri auto
Tesla a lansat o nouă versiune a Model 3. Cât costă cea mai accesibilă Tesla

Producătorul de automobile electrice Tesla a lansat, pe site-ul companiei, o nouă versiune a Model 3, cu un termen de livrare între şase şi zece săptămâni, potrivit agenţiei de presă Reuters.

Bateria medie a noii versiuni permite o autonomie de 260 de mile, respectiv de 418 de kilometri, suficient pentru a parcurge distanţa Bucureşti – Braşov, dus-întors.

Iniţial, Tesla a promis o versiune de bază a Model 3 la un preţ de 35.000 de dolari, dar, până în prezent, a produs doar versiuni ce aveau costuri ridicate, care porneau de la 49.000 de dolari.

Tesla a avut un an plin de turbulenţe, cu scăderi la bursă şi pierderi de aproape 710 milioane de dolari, în primul trimestru. Compania a cheltuit mult pentru producţia Model 3 de bază şi a realizat doar 9.800 de unităţi, în primele trei luni ale anului, comparativ cu un obiectiv iniţial de 5.000 de vehicule pe săptămână.

Vara trecută, directorul executiv a precizat că Tesla a cheltuit aproximativ 100 de milioane de dolari pe săptămână pentru producţia noilor modele. Bloomberg a calculat recent că Tesla continuă să cheltuiască mai mult de 6.500 de dolari pe minut.

„Nu văd cum Tesla va supravieţui, având în vedere structura lor de capital, ceea ce înseamnă că au datorii importante şi pierderi masive continue”, a precizat, în luna iunie, analistul John Thompson, citat de Bloomberg.

La finalul lunii septembrie, acţiunile Tesla au căzut cu 11% la bursa americană, după ce SEC a anunţat că i-a intentat un proces lui Elon Musk, directorul general al companiei, pentru fraude prin inducerea în eroare a investitorilor în legătură cu intenţia de delistare a companiei.

 

Urmărește Promotor.ro pe Google News


Visan Marian
Visan Marian
Începând cu anul 2015, Marian Vișan s-a implicat în domeniul auto, însă experiența sa în jurnalismul online începe din 2006, în timpul studiilor la Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării. La vârsta de 18 ani a început să se familiarizeze cu mașinile odată cu obținerea permisului ... citește mai mult
Ziarul Financiar
Ziarul Financiar

Comentarii
Inchide