Vânzări Dacia în Franţa în primul semestru

Autor: Andrei Cosmin Iordache 30 iul. 2010 Știri auto
Vânzări Dacia în Franţa în primul semestru

Deşi Dacia Duster a fost lansat în Franţa de abia în luna mai,
SUV-ul făcut în România a escaladat rapid topurile de vânzări.
Jurnaliştii de la
Autoblog Espanol

alcătuiesc chiar un top în care Dacia Duster este al doilea cel mai
vândut SUV în primele şase luni ale anului, cu 5.335 unităţi
vândute, plasându-se în spatele lui VW Tiguan (6.448 unităţi). Există însă şi o menţiune cu care
trebuie să venim, din segmentul SUV au fost excluse însă Peugeot
3008 (26.088) şi Nissan Qashqai (11.654) – modele care au aceleaşi
drepturi ca şi Duster de a fi considerate SUV-uri – şi incluse în
categoria crossover.

Dar dacă
ar fi să includem şi aceste două modele, putem totuşi spune că
Dacia Duster ocupă un foarte onorant loc patru în categoria
modelelor cu valenţele tot-teren
, după doar două luni
întregi de comercializare. Nu este greu de găsit o explicaţie
pentru intrarea lui Duster la vârful topului, SUV-ul românesc
beneficiind de un interes uriaş în Franţa în momentul lansării,
care a făcut ca după doar 2
zile de la debutul pe piaţă să se primească 4.000 de comenzi. Chiar
Dacia face cu greu faţă comenzilor, şi aşa cum am mai scris, timpul
de aşteptare pentru un Duster în Franţa este printre cele mai
extinse.

În plus, Dacia
se mai clasează aproape de vârf în competitivul segment B prin
Dacia Sandero. Cu 45.177 unităţi în primele 6 luni, Sandero se menţine
în urma Peugeot 207 (70.040 unităţi) şi Renault Clio III (67.914
unităţi), dar ia faţă automobilelor Citroen C3 Classic (39.301
unităţi) şi Peugeot 206+
(30.857 unităţi)
, modele comparabile cu Sandero prin
raportul preţ/prestaţii.
Dacia Logan este inclus în acelaşi segment având vânzări de 10.733
unităţi, care îl plasează pe locul al 12-lea.

În prima
jumătate a lui 2010 înmatriculările Dacia au crescut în
Franţa de la 23.886 unităţi, în primul semestru al lui 2009, la
61.249, ceea ce înseamnă o creştere relativă de 154%, conform
CCFA.
Ca o comparaţie forţată dar relevantă pentru a
evidenţia volumul Dacia, în Franţa marca românească a înmatriculat
mai multe maşini în perioada ianuarie – iunie 2010 decât
G.M. Europa (Opel +
Chevrolet) – 60.041 unităţi, sau Grupul Fiat – 49.479
unităţi,

Urmărește Promotor.ro pe Google News



Comentarii
Inchide