VIDEO Atenţie, români, cefe late în trafic. I-a făcut praf parbrizul cu un pumn de fiară turbată

Autor: Mediafax 21 nov. 2017 Știri auto
VIDEO Atenţie, români, cefe late în trafic. I-a făcut praf parbrizul cu un pumn de fiară turbată

Poliţiştii de la Secţia 9 din Bucureşti fac anchetă după ce un şofer i-a distrus parbrizul unui alt conducător auto. Victima, un tânăr de 22 de ani, a depus plângere la poliţie, iar şoferul agresiv, în vârstă de 55 de ani, este cercetat pentru distrugere, potrivit Poliţiei Capitalei.

„La data de 17.11.2017, la Secţia 9 Poliţie s-a prezentat un tânăr, în vârstă de 22 de ani, care a sesizat faptul că în aceeaşi zi, în urma unei neînţelegeri în trafic, un alt conducător auto i-a distrus parbrizul, prin aplicarea unei lovituri cu pumnul. În urma verificărilor desfăşurate de subunitatea de poliţie a fost identificat bărbatul în cauză, în vârstă de 55 de ani, în prezent fiind cercetat sub aspectul săvârşirii infracţiunii de distrugere”, transmite Poliţia Capitalei.

Incidentul a avut loc vineri, în Bucureşti, imaginile care au suprins evenimentul fiind postate pe Facebook. Din filmare reiese că cauza unei neînţelegeri privind banda de mers pe care se deplasau, unul din şoferi a coborât din maşină, l-a agresat verbat pe celălat, după care i-a lovit parbrizul cu pumnul.

VIDEO

(Sursa video: Facebook)

Urmărește Promotor.ro pe Google News


Visan Marian
Visan Marian
Începând cu anul 2015, Marian Vișan s-a implicat în domeniul auto, însă experiența sa în jurnalismul online începe din 2006, în timpul studiilor la Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării. La vârsta de 18 ani a început să se familiarizeze cu mașinile odată cu obținerea permisului ... citește mai mult

Comentarii
Inchide