Volvo XC60 vs Cessna

Autor: Cosmin Iordache 25 mai 2010 Știri auto

Volvo XC60 este una dintre cele mai sigure maşini de pe piaţă,
multitudinea de airbag-uri şi sisteme de active şi pasive
făcându-şi datoria în cele mai multe cazuri. Nimeni nu şi-a pus
problema cam care ar fi deznodământul unui scenariu în care SUV-ul
suedez va trebui să îşi dovedească stelele EuroNCAP într-un
accident cu un avion.

Din fericire coliziunea nu a
fost cu vreun Boeing sau Airbus, ci cu un aparat de zbor de gabarit
mai apropiat, un Cessna. Micul avion se afla în timpul
manevrei de aterizare şi pilotul a pierdut controlul, deviind pe o
pistă secundară şi intrând din lateral în acest Volvo XC60

care era parcat regulamentar. Volvo-ul, recunoscut pentru siguranţa
sa a încasat bine lovitura, şi nici unul dintre ocupanţi nu a avut
de suferit.

Avionul a izbucnit însă în
flăcări, pilotul suferind arsuri minore la picioare şi la faţă. Dar
în final toată lumea poate spune că a scăpat cu bine dintr-un
foarte bizar accident, pe care nu ai şansa să îl vezi în fiecare
zi.


Urmărește Promotor.ro pe Google News



Comentarii
Inchide