Al doilea teaser Lamborghini pentru Paris 2010

Autor: Oraan Mărculescu acum 9 ani Prezentari

După unu vine doi, logic. În cazul campaniei de teasing pentru
noul supercar Lamborghini, după „numero uno„, imagine apărută acum o săptămână,
este rândul lui „numero due” să fie dată
publicităţii
.

De această dată, se pare că ni se oferă un mic preview
al capotei motorului
– noul Lambo urmând a fi, evident, o
maşină supersport cu motor plasat central. Din câte se poate
observa, vorbim de un propulsor V10, dacă aceste 10 fante sunt
pentru aerisirea celor 10 cilindri.

Capota se pare că este realizată din fibră de
carbon
, iar în spate se observă nişte umflături
interesante pe laterale – probabil provin de la stopuri. Dar,
pentru moment, nu putem decât specula pe marginea celor două
imagini din acest moment.

Cu ocazia imaginii teaser „numero due”, preşedintele
Stephan Winkelman a transmis presei şi un manifest pentru
viitoarele supercaruri Lamborghini
, prin care arată că
priorităţile companiei s-au schimbat: viteza maximă nu mai este
principalul lucru care defineşte un supercar, fiind depăşită ca
importanţă de manevrabilitate şi acceleraţii.

În plus, preşedintele Lamborghini aduce în discuţie consumul mai
redus şi emisiile CO2 mai mici, drept pentru care
o altă prioritate a inginerilor este obţinerea unei mase
cât mai scăzute
– de la mijlocul anilor ’50, de exemplu,
maşinile Lamborghini s-au „îngrăşat” cu 500 kg până acum, din cauza
compromisurilor ţinând de securitatea activă şi pasivă sau
doleanţelor în materie de confort.

Prin urmare, cuvântul de ordine în cazul noilor maşini
Lamborghini va fi fibra de carbon. Iar modelul pe care îl vom vedea
la Salonul Auto Paris 2010 s-ar putea să fie
primul Lambo realizat integral din fibră de carbon
.



Comentarii
Inchide