Audi S4 – Toate informaţiile oficiale

Autor: Silviu Draganescu 07 oct. 2008 Prezentări

Avant S4Dar asta ştiam deja. Ştiam aproape şi cum va arăta. Acum va prezentăm însă primele poze oficiale, cu un Audi S4 în întreaga sa frumuseţe. Aşadar, nu mai avem un V8 de 4,2 litri ci un V6 de 3.0 litri, supraalimentat, ce a debutat intiţial pe faceliftul lui Audi A6. Dar dacă acolo dezvolta 290 CP, montat pe S4 Sedan sau Avant, primeşte bonus 43 CP. Mult, dar nu suficient pentru a ajunge la puterea vechii generaţii, de 344 CP.

Dar asta nu este un impediment major, pentru că beneficiile sunt foarte mari. Începem cu un cuplu mai mare, de 440 NM disponibil de la 2500 rpm până la 4850. Apoi vorbim de sprintul până la 100 de km/h, ce a scăzut cu jumătate de secundă până la 5,1 secunde. Şi consumul a scăzut, foarte mult chiar. De la 13,4 l la fiecare sută de km, cât mânca vechiul S4, acum avem o medie de 9,9 litri pentru Avant şi 9,7 pentru sedan. Asta înseamnă mai bine de 25% reducere a consumului.

333 CPReprizele sunt şi ele impresionante, cu 4,4 secunde necesare pentru a trece de la 80 la 120 de km/h. Viteza maximă a ramas însă la fel: 250 km/h. Transmisia este asigurată de o cutie de viteze manuală cu şase trepte sau de un S-Tronic cu dublu ambreiaj şi 7 trepte plus, aşa cum era de aşteptat, quattro-ul ce furnizează în mod normal 40% din cuplu punţii faţă şi restul roţilor din spate. De remarcat prezenţa noului diferential activ sport, ce sporeşte caracterul de curse al modelului de serie.

În ceea ce priveşte designul exterior, lăsat la urmă, în mod evident, avem jante de 18 inch S-design, două ţevi de esapament duble, un eleron spate, o grolă faţă cromată sau carcasele oglinzilor în aceeaşi nuanţă. Primele modele vor fi oferite în martie 2009.

VEZI TOATE ANUNTURILE AUDI.

 

Urmărește Promotor.ro pe Google News
Citește și...



Comentarii
Inchide