BMW M3 – update VIDEO

Autor: Dan Vache 06 apr. 2007 Prezentări

Până acum am fi tentaţi să suspinăm că noul M3 este doar o mioriţă nevinovată faţă de recentul Lexus IS-F, iar Audi RS4 sau Mercedes C-Class AMG pot să-şi continue liniştiţi expansiunea. Numai că sub capota noului M3 fierbe o revoluţie – „şasele în linie” a fost înlocuit de un V8. Practic, este prima oară când un Seria 3 primeşte un motor în V sub capotă. Asta dacă nu vorbim de tuning, pentru că s-au văzut chiar şi E30-uri dotate cu monştri V12…

Trecând peste uimirea credincioşilor motorului cu şase cilindri, le amintim acestora că recentul biturbo de pe 335i a forţat, practic, găsirea unei alternative demne de badge-ul „M”. Oricum, M5 şi M6 au trecut la V10, deci apariţia configuraţiei V8 pe M3 îşi are logica sa. Ca să nu mai amintim de concurenţa mai sus menţionată, care, la rândul ei, a avut o mare influenţă asupra deciziei tehnicienilor. Totuşi, onoarea le cerea bavarezilor să iasă la luptă cu aceleaşi arme, nu?!

Aceleaşi arme doar în aparenţă, deoarece uzina de 420 CP ascunde multe inovaţii. A se reţine că nu este vorba de îmbunătăţiri ale V8-ului de pe precedentul M5, deşi experienţa acestuia a contat foarte mult. Iar faţă de şasele în linie de pe precedentul M3, acest V8 este cu 15 kg mai uşor, cântărind doar 202 kg. Cifrele sunt dedicaţie pentru inginerii concurenţei, ca să îşi muşte buzele… La reducerea masei au contribuit eliminarea circuitului de presiune pentru sistemul de distribuţie variabilă VANOS, blocul motor din aliaj de aluminiu şi siliciu sau bielele foarte uşoare (623 g fiecare bucată), din aliaj de magneziu.

La fel ca pe propulsorul V10, şi aici găsim două pompe de ulei sau bujiile cu senzori integraţi pentru detectarea detonaţiilor. Nici aspectul economiei de carburant nu a fost neglijat, M3 beneficiind de sistemul de recuperare a energiei la frânare – în condiţii normale, alternatorul generează energie electrică doar atunci când automobilul frânează (pe Seria 1, de exemplu, acest sistem conduce la o economie de carburant de circa un litru la suta de kilometri). Şi ar mai fi multe „dedicaţii tehnice” de amintit, însă mai importante sunt rezultatele acestora.

Pagini: 1 2 3

Urmărește Promotor.ro pe Google News
Citește și...



Comentarii
Inchide