BMW Z4 sDrive35is

Autor: Cosmin Iordache 12 ian. 2010 Prezentări

Prin aprilie 2008 cei de la BMW au declarat oficial că
literele M şi Z nu se vor mai regăsi simultan în titulatura a
vreunui roadster construit de ei în viitorul apropiat. Am crezut la
acea vreme că bavarezii ne vor priva de sportivitatea roadster în
expresie pură, dar se pare că ne-am înşelat. Pentru că
astăzi nemţii ne arată modelul BMW Z4 sDrive35is, care
chiar dacă nu poate fi recunoscut după litera M, este cel puţin la
fel de sportiv ca şi defunctul BMW Z4M.

Astfel BMW Z4 sDrive35is este pe hârtie cel mai puternic
roadster construit de germani, având 340 CP şi un cuplu de
450 Nm
. Faţă de Z4 sDrive 35i E89, cu care împarte şi
acelaşi motor de 3.0 litri biturbo, noua versiune are un plus de 34
CP şi 55 Nm, iar faţă de „originalul” M are mai mult cu 10 CP şi
aproape 100 Nm. Mai trebuie precizat că mai are un avantaj faţă de
Z4M şi anume transmisia automată cu şapte rapoarte şi dublu
ambreiaj. Şi era să uităm de funcţia de Overboost, care scoate din
mânecă cuplului la demarajele în trombă 50 Nm. În ciuda
specificaţiilor de sportivă, pe cartea de vizită a acestui model se
regăseşte şi EfficientDynamics, cu toate gadgeturile eco specifice,
acest model fiind la fel de gurmand şi la fel de poluant ca
versiunea din care se trage.

Marea întrebare este dacă depăşeşte standardele de sportivitate
setate de Z4M anterior. Iar răspunsul este NU, ci pe hârtie le
egalează. În ciuda specificaţiilor superioare, Z4
sDrive45is are un mare compromis şi anume acoperişul metalic
retractabil care se traduce prin multe kiograme în plus
.
Teoretic noul roadster atinge 100 km/h în 4.8 secunde şi o viteză
maximă limitată de 250 km/h, adică aceleaşi valori cu care se putea
lăuda şi predecesorul. Remarcant este faptul că BMW Z4 sDrive35is
este, la prima vedere, marginal mai sportiv (+0.1s până la 100
km/h) decât singurul model cu care se poate compara, Mecedes SLK 55
AMG, deşi acesta are un avantaj de 20 CP şi 100 Nm.

Încheind discuţia despre rivalităţi putem spune că BMW Z4
sDrive35is se distinge subtil de restul gamei prin câteva diferenţe
care sunt de fapt opera divizei M. Vorbim aici de kitul
estetic exterior, jantele pe 18 inchi şi suspensia M, care coboară
garda cu 1 cm
. La exterior amprenta M poate fi observată
pe volan şi atmosfera sportivă este cultivată de scaunele cu un
profil şi mai radical sculptat.

În concluzie, putem spune că vorbim de un model care se
recomandă sofisticat BMW sDrive35is în locul sufixului simplu M.
Oficial îşi va face debutul la Salonul de la Detroit.

Urmărește Promotor.ro pe Google News
Citește și...



Comentarii
Inchide