Cadillac CTS Sport Wagon

Autor: Cosmin Iordache 07 nov. 2008 Prezentări

Cadillac CTS Sport Wagon - pentru filo-americaniVersiunile Wagon nu sunt foarte populare peste Ocean, americanii preferând monovolumele şi SUV-urile pe post de maşini de familie, prin urmare nu există o tradiţie în industria nord-americană de a dezvolta astfel de modele. Cei de la Cadillac sparg tiparele şi încearcă să schimbe preconcepţiile lansând Cadiilac CTS Sport Wagon , un model direcţionat mai mult către piaţa europeană. Nu se adresează însă consumatorului tipic de modele combi, mizând pe valorile Cadillac.

CTS Sport Wagon este şi foarte mare pentru meleagurile europene, având o lungime de 4,85 m, adică cu aproape 15 centimetri mai lung decât Audi A4 Avant, produsul etalon european, în condiţiile în care ampatamentul modelului american este mai mic decât cel al Avantului german. Portbagajul este însă unul foarte cuprinzător, putând "absoarbe" 720 de litri.

Cadillac CTS Sport Wagon - spaţiu berechetMotorizările sunt aceleaşi ca şi în cazul versiunii în patru uşi, unitatea de bază fiind un v6 de 263 CP şi o capacitate de 3,6 litri. Motorul care ar putea face cu ochii europenilor va fi un turbo-diesel V6 de 2.9 litri şi 250 CP. Ca şi în cazul sedanului tracţiunea integrală poate fi montată doar ca opţional. Tot la cerere se pot alege jantele de 19 inchi, reprezentative pentru curentul "think big" al americanilor.

În concluzie, Cadillac serveşte europenilor o reţetă americană în speranţa de a salva vânzările destul de intrate la apă pe propria piaţă. Vom vedea în primăvara lui 2009 dacă "the american dream" în versiunea Wagon poate prinde şi pe Bătrânul Continent.

 

 

Urmărește Promotor.ro pe Google News
Citește și...


Visan Marian
Visan Marian
Începând cu anul 2015, Marian Vișan s-a implicat în domeniul auto, însă experiența sa în jurnalismul online începe din 2006, în timpul studiilor la Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării. La vârsta de 18 ani a început să se familiarizeze cu mașinile odată cu obținerea permisului ... citește mai mult

Comentarii
Inchide