Ce e Lamando: noul Volkswagen Jetta sau un viitor VW Golf CC?

Autor: Oraan Mărculescu 01 sept. 2014 Prezentări

Înainte ca noul Volkswagen Passat să fie arătat oficial în Europa, au apărut poze spion cu modelul Magotan pentru piaţa chineză. Model care pot spune că arăta exact ca şi Passat-ul european.

Prin urmare, nu cred că greşesc dacă afirm că noul model VW Lamando, dezvăluit în China cu ocazia salonului auto de la Chengdu, va ajunge în Europa ca următoarea generaţie VW Jetta. Mai ales dacă mă gândesc şi la recentul concept VW NMC, prezentat la Beijing în primăvară.

Pare un Passat mai puţin sofisticat, nu-i aşa? Cam ăsta e şi principiul lui Jetta în Europa…

 

Oficialii chinezi sunt zgârciţi cu informaţiile, dar se pare că VW Lamando se bazează pe platforma MQB, folosită la VW Golf 7. Iar pentru piaţa chineză noul model urmează să fie construit în cadrul joint-venture-ului VW-SAIC, Lamando urmând a beneficia de două motoare turbo pe benzină (de 1,4 litri, respectiv 2,0 litri), cuplate strict la o cutie DSG cu 7 trepte.

Dacă luăm în considerare că noua generaţie B8 a Passat-ului pare mai degrabă un facelift al precedentei generaţii B7, sunt mari şanse ca Lamando să prefigureze urmaşul european al actualului Jetta, evoluţia designului fiind modică. În plus, se fac deja 8 ani de când Jetta bazat pe Golf 5 a fost lansat pe piaţă, acum 4 ani primind un facelift inspirat de Golf 6, deci i se cam termină ciclul de viaţă.

Lamando: sau cum ar pronunţa un chinez în englezeşte ”Let a man do” (aşa spune reclama, nu eu!)

 

Totuşi, silueta mai dinamică şi luneta mai înclinată mai pot induce o ipoteză: oare acest sedan poate deveni în Europa un Golf coupe-cu-4-uşi? Aşa cum VW CC este versiunea life-style a Passat-ului convenţional, şi VW Lamando ar putea fi comercializat pe Bătrânul Continent ca un VW Golf CC, folosirea numelui Golf putându-i asigura un succes mult mai mare noului model.

În plus, remarcaţi stilul modern şi publicul nonconformist căruia Lamando i se adresează (cel puţin în China):

Mai rămâne de rezolvat o problemă de concurenţă internă: VW Lamando pare o alternativă mai sobră la vărul Audi A3 Sedan, căruia i-ar putea fura o parte din clienţi. Aşa cum noul Passat a devenit un concurent prea puternic pentru A4…

Voi ce credeţi despre VW Lamando:

PREFIGUREAZĂ NOUL VW JETTA SAU UN VW GOLF CC?

Urmărește Promotor.ro pe Google News
Citește și...



Comentarii
Inchide