Chrysler 300 S6 şi S8 la Detroit 2010

Autor: Dan Vache 11 ian. 2010 Prezentări

Din 300C a devenit 300 SNu ştim ce au de spus nemţii, însă
ştim că S6 şi S8 desemnează modelele sportive ale gamelor Audi A6, respectiv A8. Indicative la care, din
câte ştim, Audi nu a renunţat.

La fel ca Dodge, brandul pe care îl deţine, deocamdată
Chrysler şi-a anunţat prezenţa la Detroit
2010
doar cu nişte ediţii speciale şi noi linii de echipare
pentru modelele din gamă. Iar cele mai importante noutăţi sunt
noile versiuni ale lui Chrysler 300C. Unde „C”-ul a fost înlocuit
cu S6 sau S8, în funcţie de motorizarea de sub capotă: V6 sau
V8.

Deşi departamentul de marketing Chrysler numeşte aceste maşini
„noile Chrysler 300 S6 şi 300 S8″, este clar pentru toată lumea că
avem de a face cu un facelift subtil, principalele modificări
pentru 2010 fiind grila neagră cu margini cromate, care încearcă să
depărteze maşina de spiritul bling, coferindu-i prestanţă şi
sobrietate. Totuşi, jantele cromate şi polişate, de 20”, ne readuc
înapoi în cultura americană.

Interior putin personalizatExteriorul maşinii impune
respect, lucru care nu este la fel de evident în interior, unde, în
ciuda unui aspect serios şi high-tech, ambianţa generală nu respiră
o calitate de foarte înalt nivel, cum ar vrea cei de la Chrysler.
Nu lipsesc inserţiile din fibră de carbon sau tapiţeria Dark Slate
Gray, garnisită cu inscrpiţii „300 S”, cusute cu roşu.

Lista de dotări standard este una foarte bogată şi luxoasă –
amintim sistemul audio Kicker cu amplificator şi subwoofer,
sistemele de conectivitate la bordul maşinii sau câteva elemente de
confort, precum scaunele şi pedalierul cu reglajul electric.

Sub aspect tehnic, suspensiile şi sistemele de direcţie şi
frânare au fost tunate pentru o utilizare sportivă, iar pneurile
sunt Goodyear Eagle RSA. Chrysler 300 S6 se bazează pe serviciile
unui V6 de 3,5 litri şi 250 CP, în timp ce 300 S8 are sub capotă un
V8 HEMI de 5,7 litri şi 360 CP, dotat cu sistemul MDS
(Multi-displacement System), care reduce consumul şi emisiile
poluante cu până la 20%, S8 având un consum mediu la nivelul lui
S6.

Noile versiuni urmează să apară pe piaţa americană începând cu
primăvara lui 2010. Asta dacă Audi nu va avea ceva împotriva
folosirii indicativelor S6 şi S8…

Urmărește Promotor.ro pe Google News
Citește și...



Comentarii
Inchide