Dacia Sandero FC St.Pauli Edition

Autor: Cosmin Iordache 19 ian. 2010 Prezentări

Dacia
este sponsor al echipei germane FC St. Pauli din 2.Bundesliga,
aflaţi acum dacă nu ştiaţi. Dar, cu siguranţă, nu aţi aflat că
Dacia, pentru a îşi arată susţinerea şi a le da fanilor şansa de a
îşi manifesta ataşamentul pentru echipa favorită, scoate o ediţie
specială Dacia Sandero FC St. Pauli.

Această
serie limitată la doar 1.000 de unităţi vine cu tot ce trebuie să
aibă o ediţie limitată adresată unor microbişti. Adică vine
în culorile clubului favorit, alb în cazul St. Pauli, şi prezintă
logo-ul echipei, aplicat pe hayon, pe portierele laterale
posterioare
, pe scrumieră şi brodat pe tapiţeria scaunelor
şi tetiere. În plus, ca un producător ce se respectă pe consola
centrală există pe lângă însemnele clubului şi o plăcuţă care
indică numărul unic al modelului.

Restul
dotărilor pot avea şi ele legătură cu fotbalul, depinde cum le
privim. Astfel modelul vine echipat cu aer condiţionat,
pentru zilele călduroase când te întorci de la meci, MP3-CD-Radio
util atunci când consoarta te împiedică să ajungi pe
stadion
. Lista continuă cu închiderea centralizată, vitală
când fanii echipei adverse sunt pe urmele tale şi geamurile
electrice, ca să îţi poţi manifesta bucuria la
victorii.

Această ediţie are sub capotă propulsorul de 1.2 litri
şi 75 CP, excelent pentru deplasările lungi, prin prisma consumului
mic
. Preţul este avantajos chiar şi pentru fanii de la
peluză, costând 9.990 euro.

Urmărește Promotor.ro pe Google News
Citește și...



Comentarii
Inchide