„Grace, Space, Pace” – Istoria mărcii Jaguar

Autor: Adrian Mihălţianu 29 iul. 2011 Prezentări

 

Impresionant cum Jaguar a reuşit cu aproape orice model lansat în opt decenii de istorie să rămână un reper, fie din punct de vedere al perfomanţelor sau al designului, uneori mariajul celor două componente fiind perfect. Pe undeva, dacă ar fi să fim oneşti, ar trebui să să aniversăm nouă decenii de Jaguar. În 1922, Sir William Lyons împreună cu William Walmsley înfiinţa Swallow Sidecar Company. Iniţial au fost produse motociclete cu ataş. Pentru prima dată numele Jaguar apare pe un model produs de Swallow Sidecar în 1935. Este vorba de o berlină cu un motor de 2,5 litri numită SS Jaguar, dar mult mai celebre fiind versiunile sport SS 90 şi legendarul SS 100. Jaguar a devenit numele companiei în 1945, moment când s-a renunţat la „SS” datorită asocierii cu divizia armatei germane. Adoptarea numelui Jaguar pentru companie este sinonim cu debutul unei noi ere pentru constructorul britanic.

La inceput a fost SS

Jaguar a devenit în timp un nume fără de care nu poţi concepe automobilul. În parte datorită rezultatelor din motorsport, nu mai puţin de şapte victorii a repurtat constructorul britanic în celebra cursă de 24 de ore de la Le Mans, prima în 1951 cu un C-Type, ultima în 1990 cu XJR-12. Apoi mai trebuie să adăugăm colecţia impresionantă de modele sport ale felinei britanice. Unele dintre modele oferind la vremea lor performanţe similare cu ale supercar-urilor din acele timpuri dar la un preţ extrem de prietenos. Fie că este vorba de C-Type, XK 120 sau despre legendarul E-Type.

Una dintre cele mai frumoase maşini din istorie - Jaguar E-Type

Dar visul lui Lyons a fost de a impune numele Jaguar graţie limuzinelor sportive produse. Şi a reuşit acest lucru. Jaguar se laudă cu o tradiţie impresionantă de limuzine care au cucerit prin eleganţă, performanţă, manevrabilitate şi comfort. Fie că este vorba de XJ 6 sau XJ 12, sau de sedanul compact Mark 1 şi 2, sau de timpuriile modele cu motoare de 3 litri sau 3,5 litri. În 1960 Jaguar cumpără Daimler, a nu se confunda cu Daimler-Benz, iar de la finalul anului 1960 numele a fost folosit pentru cele mai luxoase limuzine produse de Jaguar.

Jaguar XJ13 din 1966 - un supercar unicat

În 1984 compania a fost listată la bursa din Londra până la achiziţia de către Ford din 1989. De fapt retragerea de la bursă s-a produs pe 28 februarie 1990. În 1999 Jaguar a devenit parte din diviazia Ford numită Premier Automotive Group, alături de Aston Martin şi Volvo. Nu putem vorbi de o perioadă prea fericită pentru Jaguar sub umbrela Ford. Pe 26 martie 2008 Ford a anunţat faptul că Jaguar a trecut în proprietatea TATA Motors din India. Deşi iniţial mulţi au fost sceptici vis-a-vis de supravieţuirea companiei după achiziţionarea de către indieni, pentru moment putem spune că foştii supuşi ai coroanei britanice ştiu de ce are nevoie Jaguar pentru a redeveni o felină adorată.

În pagina următoare, unele dintre cele mai formidabile maşini produse de Jaguar de-a lungul timpului.

Pagini: 1 2 3

Urmărește Promotor.ro pe Google News
Citește și...



Comentarii
Inchide