Honda Civic Type R Mugen

Autor: Dan Vache 21 iun. 2009 Prezentări

Type R Mugen, tuning de casaŞi pentru că Honda Civic Type-R merită un tuning elaborat, iată că japonezii nu se mai tem, în acest caz, de criza auto şi ne gratulează cu un hot-hatch care, cel puţin la prima vedere, face senzaţie. Mai ales pentru că este adus oficial în Europa. Deocamdată, Honda a "dat liber" pe net doar fotografiilor, mai multe informaţii urmând să apară, cel mai probabil, în această săptămână.

Civic Type R Mugen vine cu un kit exterior deosebit de agresiv: spoiler frontal mai aerodinamic şi alungit în partea inferioară, prize de aer pe capotă, praguri noi şi un imens eleron pe hayon, acompaniat de o pereche de evacuări foarte generoase, integrate într-un spoiler spate nou. De fapt, kitul exterior este aproape la fel cu cel prezentat de Honda toamna trecută, la Salonul Auto Moscova 2008 (doar că atunci era vorba de un Civic normal, cu cinci uşi).

În interior, se observă scaunele faţă sport Recaro, inscripţionate Type-R, ba chiar şi bancheta spate – deşi zvonurile afirmau că această versiune va fi una cu doar două locuri, dedicată puriştilor. Tot neconfirmată (încă) este motorizarea, un 2,0 litri aspirat de de 237 CP şi 217 Nm cuplu, care ne aminteşte de propulsorul de sub capota defunctei de acum Honda S2000. În spirit sportiv, maşina se stipulează că va mai beneficia de o suspensie mai rigidă, sistemul de control al presiunii în pneuri "I-TCMS", frâne Brembo, jante de 18" şi multe ornamente din fibră de carbon.

Urmărește Promotor.ro pe Google News
Citește și...



Comentarii
Inchide