Land Rover Defender

Autor: Andrei Nan acum 13 ani Prezentari

Ceea ce într-adevăr contează sunt îmbunătăţirile aduse habitaclului, deoarece Defender a fost o maşină de teren, conştincioasă în munca depusă, dar care nu dădea prea mare importanţă confortului celor aflaţi la bord. Pentru prima dată în lunga istorie a acestui model a fost introdus un sistem audio performant. De asemenea, noul Defender este echipat cu o instalaţie de încălzire a habitaclului suplimentară. Efectul ei este reducerea timpului de încălzire a cabinei cu aproape 40%. În plus, sistemul de aer condiţionat răceşte aerul din habitaclu apoape la jumătate din timpul care era necesar vechiului sistem.

Scaunele au căpătat un design ergonomic, care oferă un sprijin bun spatelui şi capului pasagerilor. Mai mult, se poate opta pentru scaune îmbrăcate jumătate în piele, asta pentru a da un aer de lux interiorului. Indicatoarele de bord sunt împrumutate de la Discovery 3, iar pentru iluminarea lor este folosită tehnologia cu leduri, tehnologie care provine de la acelaşi Discovery 3.

Evident că şi inima acestui gigant în materie de off-road a fost modificată şi actualizată. Este vorba de un motor nou de 2,4 litri diesel, care beneficiază de tehnologia common-rail. Cuplul motor dezvoltat de acest nou propulsor (360 Nm) este superior motorului actual, iar maximum de putere este 122 CP. Acest motor este cuplat la o cutie de viteze mecanică cu şase rapoarte, modificate pentru a oferi maximum din capacităţile motorului, indiferent dacă se rulează în teren accidentat sau pe şosea.

Şasiul este disponibil în trei variante de ampatament, în total ajungându-se până la 14 stiluri de caroserii, de la pick-up până la soft top sau station wagon cu spaţiu pentru şapte pasageri. De-a lungul celor 58 de ani de existenţă, s-au vândut în jur de 1,9 milioane de exemplare Defender, suficient de multe pentru a crea un fenomen care nu poate să dispară.



Comentarii
IMAGINI ŞOCANTE! Rugbiștii din naționalele României și Spaniei s-au bătut într-un club de noapte! Bodyguarzii au folosit spray lacrimogen, polițiștii au intervenit de urgență
IMAGINI ŞOCANTE! Rugbiștii din naționalele României și Spaniei s-au bătut într-un club de noapte! Bodyguarzii au folosit ...
Andreea Berecleanu, făcută PRAF după ce și-a dat demisia de la Antena 1! Ce a ieșit la iveală despre prezentatoarea tv: 'Nu a fost niciodată jurnalistă. E prompteristă'
Andreea Berecleanu, făcută PRAF după ce și-a dat demisia de la Antena 1! Ce a ieșit la iveală despre prezentatoarea ...
Primele imagini cu Daniela Crudu, la două săptămâni de la bătaie! Nu i-a mai păsat cum se îmbracă, a avut grijă doar să-și acopere vânătăile
Primele imagini cu Daniela Crudu, la două săptămâni de la bătaie! Nu i-a mai păsat cum se îmbracă, a avut grijă ...
A crezut că-i „face” pe nemți de două mașini Audi, în valoare de 158.000 euro. Ce a pățit românul escroc
A crezut că-i „face” pe nemți de două mașini Audi, în valoare de 158.000 euro. Ce a pățit românul escroc
DIVORȚ BOMBĂ. Anamaria Prodan a recunoscut în final: ”Despre divorțul meu nu a știut nimeni! De doi ani noi...”
DIVORȚ BOMBĂ. Anamaria Prodan a recunoscut în final: ”Despre divorțul meu nu a știut nimeni! De doi ani noi...”
Discursul emoţionant al Simonei Halep, după victoria de la Dubai: Simt că îmbătrânesc, iar jocul de azi mi-a dat putere
Discursul emoţionant al Simonei Halep, după victoria de la Dubai: Simt că îmbătrânesc, iar jocul de azi mi-a dat putere
”Nu port niciodată sutien!” Ce a făcut această dată când a dat nas în nas cu Cheloo și a văzut-o așa
”Nu port niciodată sutien!” Ce a făcut această dată când a dat nas în nas cu Cheloo și a văzut-o așa
VIDEO. Un alt CĂLĂTOR ÎN TIMP a prezentat o FOTOGRAFIE cu Pământul din anul 5000. ''Veştile nu sunt bune pentru umanitate''
VIDEO. Un alt CĂLĂTOR ÎN TIMP a prezentat o FOTOGRAFIE cu Pământul din anul 5000. ''Veştile nu sunt bune pentru umanitate''
"Îmi pare rău că iubitul tău se uită ..." Incredibil cum a ieşit pe stradă această tânără. Ce le transmite femeilor
BREAKING NEWS: Metoda LEGALĂ prin care puteţi câştiga mai mulţi bani
BREAKING NEWS: Metoda LEGALĂ prin care puteţi câştiga mai mulţi bani
De sezon! Cum deszăpezeşti maşina în câteva secunde, fără să te uzi sau murdăreşti. Soluţia INCREDIBILĂ a acestui şofer s-a viralizat [VIDEO]
De sezon! Cum deszăpezeşti maşina în câteva secunde, fără să te uzi sau murdăreşti. Soluţia INCREDIBILĂ a acestui ...
Serialul Friends REVINE! Actorii au pregătit un episod special pentru toți iubitorii serialului! Fanii sunt în extaz
Serialul Friends REVINE! Actorii au pregătit un episod special pentru toți iubitorii serialului! Fanii sunt în extaz
Inchide