MINI JCW Championship 50

Autor: Cosmin Iordache 26 mai 2009 Prezentări

John Cooper Works, artizanii celor mai puternice modele MINI de fabrică scot cu ocazia, ne arată cu ocazia aniversării a 50 de ani de existenţă MINI, cel mai dorit MINI model din toate timpurile. Acesta se numeşte MINI JCW Championship 50 şi pe lângă faptul că doar 250 de exemplare vor fi oferite, 100 în Marea Britanie şi 150 în restul Europei, reînvie o pagină din istoria motorsportului britanic.

Singura culoare disponibilă va fi Connaught Green, o nuanţă folosită doar de modelele de curse din anii ’60, cu dungi şi plafon alb. De asemenea, accesoriile vor fi oferite în culoarea neagră şi posibilităţile de personalizare sunt aproape zero, toate cele 250 de unităţi ieşind identice pe poarta fabricii. Acest model vine însă bogat echipat şi cu foarte multă fibră de carbon, în special la kitul exterior.

Tehnic acest model nu diferă câtuşi de puţin de orice alt Mini Copper S JCW, dezvoltând tot 211 CP şi parcă, de dragul unei ediţiii aniversare, un plus de putere ar fi fost binevenit. În materie de preţ cele 250 de rarităţi nu vor fi ieftine costând 40.000 de euro fiecare, dar cu siguranţă se vor găsi clienţi printre colecţionarii MINI.

 

Urmărește Promotor.ro pe Google News
Citește și...



Comentarii
Inchide