Randări noi cu VW Beetle 2012

Autor: Andrei Cosmin Iordache 06 feb. 2010 Prezentări

Viitorul Beetle, un clasic mai pragmaticLui Volkswagen
Beetle îi stă bine în „straie” clasice – după cum ne demonstrează
şi autorul noilor randări. Atenţie, este vorba
strict despre impresiile artistice ale unui fan, noul model nefiind
nici măcar surprins camuflat în teste (deşi este anunţat a fi
lansat în 2012).

Interesant, nu de mult chiar surse din cadrul studioului de
design californian ofereau o imagine mai modernă a noului Beetle, care,
totuşi, se pare că risca să fie o evoluţie prea îndrăzneaţă pentru
potenţialii clienţi, care mai degrabă apreciază stilul clasic al
actualului model.

Aşa încât noile randări ne înfăţişează un Beetle
evoluat, puţin mai lung şi conceput mai pragmatic
din
punct de vedere al spaţiului interior. Teoretic, partea frontală
este o evoluţie uşoară, farurile urmând a adopta tehnologia cu LED.
În partea din spate curburile vor fi mai diminuate decât la modelul
actual, noul Beetle mizând pe un stil ceva mai matur.

În ce priveşte platforma tehnică, tot Golf va fi donatorul –
însă, din raţiuni de marketing, cei de la Volkswagen afirmă că
noul VW Beetle (care va renunţa la particula „New”) va fi
conceput pe baza viitorului VW Jetta
. În plus, pe lângă
versiunile economice BlueMotion, există zvonuri privind o
versiune sportivă Beetle R
, deci noul model are toate
şansele să revină cu surle şi trâmbiţe sub lumina
reflectoarelor.

Rămâne de văzut dacă VW ne va gratula cu un concept surpriză în
acest sens la Salonul Auto Geneva 2010.

Urmărește Promotor.ro pe Google News
Citește și...



Comentarii
Inchide