Toyota Yaris 2010 facelift

Autor: Cosmin Iordache 06 ian. 2010 Prezentări

Pentru
a identifica diferenţele lui Toyota Yaris facelift 2010, faţă de
modelul 2009, clar este nevoie de ambele imagini puse în paralel şi
de lupa lui Sherlock Holmes. După un astfel de exerciţiu,
am localizat stopurile spate modificate (cea mai evident[
schimbare), mânere noi mate la uşi, jante noi şi modificări foarte
minore la spoilere.
În interior se impune aceeaşi
meticulozitate pentru a te convinge că eşti într-un model cu
facelift, noutăţile fiind ceasurile uşor reîmprospătate şi aerul
condiţionat, acum standard pe toate versiunile. Şi ar mai fi şi
introducerea a două noi culori pentru exterior.

În schimb, Toyota spune că, o dată cu facelift-ul, s-a asigurat
că toate motorizările lui Yaris au un consum mediu declarat nu mai
mare de 5.0 litri de combustibil la 100 km parcurşi. Motorul care
în trecut depăşea acest prag era cel 1.33 VVT-i, dar a primit
sistemul stop-start, care reduce pierderile inutile de carburant.
În plus motorul Diesel 1.4 D-4D foloseşte cu mai multă eficienţă
piezo-injectoarele. Motorul de 1.0 litru, opţiunea implicită,
rămâne la fel de economic, iar toate trei se plasează şi
sub pragul critic de 120 g dioxid de carbon impus de Uniunea
Europeană pentru viitorii ani

De la lansarea din 1999, adică în cei 10 ani de carieră
europeană, Toyota Yaris s-a vândut în peste 2,2 milioane de
exemplare, o valoare foarte respectabilă pentru o japoneză în
Europa.
Actuala generaţie a apărut în 2005, dar a păstrat
oarece unitate cu primul model, care va rămâne de văzut dacă va fi
perpetuată şi pe viitoarea generaţie care se află în plin proces de
dezvoltare

Urmărește Promotor.ro pe Google News
Citește și...



Comentarii
Inchide