VW Fox lansat în Brazilia

Autor: Cosmin Iordache acum 10 ani Prezentari


Volkswagen predă adevărate lecţii de eficienţă economică,
repartizând cheltuielile de cercetare şi dezvoltare pe mai multe
produse. Iată că după Golf 6 şi noul Polo, Volkswagen
perpetuează tema de design pe următorul în ordinea inversă a
mărimii, adică pe Volkswagen Fox
. Modelul şi mai mic
îmbracă astfel aceleaşi straie, dar croite pe proporţiile vechii
generaţii. Nu arată rău dar este atât de…previzibil.

Similarităţile sunt şi mai evidente la interior, acolo unde
totul arată ca la Polo. Poate doar calitatea materialelor să fie
ceva mai slabă, că doar vorbim de un automobil mai ieftin. În
schimb arhitectura este identică, comutatoarele, butoanele,
chiar şi volanul sunt puse la comun cu Polo,
designul
distinct pe care generaţia anterioară de Fox îl avea fiind şters cu
buretele.

Dacă în Europa Fox este oferit doar în versiunea cu trei uşi, în
Brazilia acest model este oferit şi în cea cu 5 uşi, făcând astfel
alegerea celor care vor un VW de clasă mică şi mai grea. Probabil
factorii care vor cântări cel mai greu vor fi preţul şi
motorizările. La Fox ambele sunt plasate pe o treaptă mai jos decât
la Polo, propulsoarele în Brazilia fiind în număr de două:
1.0 litru şi 75 CP şi 1.6 litri şi 104 CP
, iar preţurile
nu le ştim încă…



Comentarii
Inchide