Alfa Romeo Mi.To. Novitec

Autor: Cosmin Iordache 02 iun. 2009 Tuning auto

Cei de la Novitec se pricep să scoată maximul din maşinile italiene, dându-şi doctoratul cu modelele Ferrari. Deci am putea spune că prepararea unui Alfa Mi.To. este un fel de extemporal, dar unul cu rezultate serioase. În primul rând au reglat motorul de 1.4  litri T-Jet, ridicându-i puterea cu  aproape 20%, de la 155 CP la  185 CP.  Doparea are ca efect atingerea vitezei de 100 km/h cu jumătate de secundă mai repede, adică în 7,4 secunde. 

Plusul de putere este acompaniat şi de un minus al gărzii la sol, suspensia fiind întărită şi coborâtă cu 40 mm. De asemenea, se poate opta pentru una care fandează garda între valorile de 35 mm şi 65 mm, în funcţie de obstacole.  Aspectul sportiv este sublinat şi de jantele pe 18 inchi încălţate cu pneuri speciale Pirelli.

Tratamentul exterior cuprinde spoilere noi, praguri, difuzor exterior, eleron şi evacuări noi. Se poate opta între una, două sau patru ieşiri în funcţie de gusturi. Pe lângă rolul estetic modificarea eşapamentul are la bază şi raţiuni funcţionale, totul fiind configurat pentru a oferi în primul rând mai multă putere.

Chiar şi motoarele Diesel primesc mai mulţi cai prin intervenţia celor de la Novitec. Astfel 1.3 Multijet poate fi urcat  de la 90 CP la 108 CP, în timp ce 1.6 JTD poate creşte de la 120 Cp la 142 CP. Despre preţuri cei de la Novitec nu divulgă nimic, considerând că sunt nesemnificative, în comparaţie cu notelede plată  pe care le emit pentru tuningul la modelele care ies de obicei de pe porţile lor.

Urmărește Promotor.ro pe Google News



Comentarii
Inchide