G-Power Typhoon RS BMW X6M

Autor: Andrei Cosmin Iordache 19 iul. 2010 Tuning auto

Unii cunoscători s-au grăbit să laude G-Power Typhoon RS că este
cel mai rapid SUV din lume, dar acest model nu este un SUV, pentru
că nici X6 nu este un SUV, şi cea mai potrivită denumire ar fi
Sport Inutility Vehicle. Capacităţile tot-teren au fost castrate
prin montarea kitului agresiv şi a jantelor mari până au ajuns la
nivelul unei maşini sport obişnuite şi, deşi are 900 CP, nici cele
dinamice nu sunt foarte impresionante pentru a justifica cei
675.000 de euro pe care tunerul german îi cere.

Gândiţi-vă la
următorul exemplu: Porsche Panamera Turbo, tot 4 uşi, tot
4,2 secunde necesare pentru a atinge 100 km/h, aspect controversat,
tracţiune integrală şi un preţ de peste 150.000 de euro
.
Deci pentru un portbagaj mai mare şi pentru faptul că doar alţi
patru au făcut greşeala de îşi cumpăra Typhoon RS, G-Power cere
încă o jumătate de milion de euro. Un alt exemplu este că
în aceeaşi bani îţi poţi cumpăra un Aston Martin Rapide, un
Ferrari 458 Italia şi un Bentley Continental GT
, adică
maşini care îţi atribuie eticheta de fin colecţionar, nu de individ
care în căutarea opulenţei aruncă cu banii pe geam.

Typhoon RS faţă

Să vedem însă ce
oferă G-Power Typhoon RS pentru această sumă. În primul rând
motorul V8 de 4.4 litri este substituit de unul V10 de 5.5 litri,
care la bază a fost acelaşi motor de pe M5, dar care acum vine cu o
capacitate mărită şi cu două unităţi turbo noi. Rezultatul este
impresionant pe hârtie, 900 CP şi un cuplu de 870 Nm. Dar pentru
că, în încercarea de a oferi senzaţiile pure ale unei maşini sport,
transmisia automată şi sistemul xDrive au fost sacrificate în
favoarea unei manuale cu 6 rapoarte care transmite puterea doar la
puntea spate. Deci orice călătorie va fi la fel de relaxantă ca o
promenadă pe spatele unui taur furios.

Performanţele
sunt totuşi impresionante pentru un mastodont de asemenea talie:
4,2 secunde pentru 100 km/h, 13 secunde pentru 200 km/h şi
distracţia se întinde până la 330 km/h
. Dar oare vrea
cineva un mamut care să se comporte ca un supercar mediu şi mai
ales este în stare să plătească cât pentru două Ferrari 599 GTO?
Este adevărat acest model vine cu mai multă fibră de carbon şi
chiar titan la elementele caroseriei, dar în 50 de ani cu siguranţă
Typhoon RS nu va accede la statutul de model de colecţie şi deci
preţul său va fi mai puţin de o zecime din cel al unui 599
GTO.

Typhoon RS inerior

Aspectul estetic
nu îl comentăm, dar ne aşteptăm ca o persoană îndeajuns de prosperă
să aibă gusturi ceva mai rafinate şi să aprecieze mai mult eleganţa
unei ambarcaţiuni Azimut sau beneficiile unui elicopter în
transportul pe aceleaşi distanţe.

Urmărește Promotor.ro pe Google News



Comentarii
Inchide