Skoda Fabia RS şi Ocatvia RS ediţii speciale Wörthersee 2010

Autor: Cosmin Iordache 10 mai 2010 Tuning auto

Skoda Fabia RS+
Wörthersee a devenit un fel de teren de
joacă Volkswagen, nemţii prezentând la acest eveniment dedicat
tuningului o mulţime de versiuni noi: 7 pentru Audi A1, 2 pentru
Golf şi, acum, şi două speciale pentru Skoda Fabia RS şi Octavia
RS. Astfel, accesibilele hot
hatch-uri lasă la o parte discreţia şi se prezintă într-o formulă
mult mai sportivă vizual.

Fabia RS+ aduce din anumite
unghiuri cu versiunea S2000, în special datorită
jantelor şi a gărzii la sol
redusă dramatic . Cu menţiunea că roţile, ca şi plafonul,
contrastează foarte puternic cu griul perlat al caroseriei prin
nuanţa de verde crud, la fel ca şi performanţele nemodificate ale
lui RS+, comparate cu potenţialul modelului de raliu. Un alt
detaliu care nu poate scăpa este capota cu două prize
adânci în proximitatea părţii frontale
. De asemenea, cei
cu o bună atenţie distributivă vor localiza şi prelungirile
spoilerelor, care par din fibră de carbon (nu ştim dacă şi
sunt).
De asemenea blocurile optice au o
evidentă tentă fumurie, ca şi suprafaţa vitrată (inclusiv
parbrizul).

După aceeaşi reţetă se
prezintă şi sora mai mare Skoda Octavia RS+, cu amendamentul că
doar jantele sunt pata de culoare şi lipsesc prizele agresive.
Rămâne de văzut cum va arăta acest model pe viu, cel surprins în
imagine fiind încă la stadiul de schiţă pe calculator.
Expunerea
în carne şi oase
se va face între 14 şi 16 Mai la Wörthersee
.

Urmărește Promotor.ro pe Google News



Comentarii
Inchide