Tuning OZN – ce vrea să fie acest BMW verde?

Autor: Oraan Mărculescu 04 aug. 2011 Tuning auto

Atenţie, vin extratereştrii – acest BMW mic şi verde
arată ca un adevărat marţian faţă de maşinile BMW cu care suntem
obişnuiţi
. Mai ales că proprietarul a ales tema SUV pentru
reciclarea unui BMW Seria 3 E 36, iar rezultatul chiar nu arată
penibil, ci e suficient de interesant.

Caroseria este realizata pornindu-se de la un BMW Seria 3 E36

Dacă vreţi, am putea spune că e un BMW Seria 3 Compact
SUV, pregătit să ia lumea în piept
. De remarcat grija pe
care au acordat-o creatorii detaliilor, caroseria din fibră de
sticlă fiind foarte atent realizată. Ba chiar am putea spune că
merită aplauze pentru cât de unitar şi decent arată maşina.

Mai ales dacă ne gândim că la baza ei stă un offroader
banal, o Lada Niva
care, în mod normal, nu atrage prin
absolut nimic. Este, totuşi, o bază excelentă pentru cine vrea
offroad, iar roţile de mari dimensiuni contribuie la un look foarte
dinamic al micului BMW verde.

OZN-ul BMW are la baza sasiul micului offroader Lada Niva

Oare bavarezii au intrat la idei la vederea acestui tuning OZN?
Cine ştie, poate Adrian van Hooydonk, designerul şef BMW,
se gândeşte deja la un BMW X0…

Urmărește Promotor.ro pe Google News



Comentarii
Inchide