Volkswagen Scirocco by Je Design

Autor: Silviu Draganescu acum 10 ani Tuning auto

Jante de 19 inchVolkswagen Scirocco are două motorizări diesel, ambele cu aceeaşi cilindree: 2.0 TDI. Pentru varianta de 140 CP şi 320 Nm, upgrade-ul propus de Je Design măreşte aceste sume la 180 CP şi 400 Nm. Viteza maximă creşte astfel la 213 km/h în timp ce acceleraţia 0-100 km/h este redusă de la 9,3 la 8,4 secunde.

Pentru 2.0 TDI de 170 CP, puterea maximă ajunge la 205 CP, cuplul fiind de 410 Nm. În acest caz deja vorbim de performanţe apropiate de un hot-hatch: 0-100 km/h în 7,1 secunde şi o viteză de top de 229 km/h.Costul unor asemenea modificări? 1249 de euro, respectiv 1449 de euro.

Iar dacă se doreşte şi o schimbare de look, Je Design are câteva piese pregătite pentru Volkswagen Scirocco: uşi LSD la 1449 de euro, un bodykit complet la 919 euro, o suspensie de 219 euro, evacuare sport la 899 euro şi jante de 19 inch ce scot din buzunarul posesorului încă 2810 euro.

 



Comentarii
Inchide