MotoGP 2012 Spania: O cursă cu şi despre Spania

Autor: Laurenţiu Florescu 03 iun. 2012 MOTO

Dacă ieri fanii erau puţin dezamăgiţi deoarece primul pilot spaniol pleca doar al doilea în cursă, după australianul Casey Stoner, astăzi au avut parte de un spectacol pe cinste oferit de Jorge Lorenzo şi Dani Pedrosa. Stoner a avut un start slab şi a fost depăşit rapid de Pedrosa, Spies şi Lorenzo. Cu 23 de tururi înainte de final, Spies a încercat să îl depăşească pe Pedrosa, dar manevra s-a terminat cu o ieşire în decor care l-a trimis pe locul 12. Totuşi, până la final, pilotul Yamaha a reuşit să termine ultimul în Top 10.

Dani Pedrosa - Repsol Honda

Fanii spanioli îşi doreau o luptă între Pedrosa şi Lorenzo şi exact de asta au avut parte. Pentru câteva tururi părea că avem parte de o reinterpretare a celebrului duel dintre Lorenzo şi Rossi din 2009. Cu şase tururi înainte de final, Pedrosa a făcut un wheelie care l-a scos de pe trasa ideală şi Lorenzo a trecut, îndreptându-se spre victorie. Spaniolul de la Repsol Honda nu a reuşit să ţină pasul cu motocicleta Yamaha şi Lorenzo câştigă astfel a doua cursă pe Circuit de Catalunya în trei ani. Ultimul loc de pe podium a fost ocupat de Andrea Divizioso care a şi-a menţinut ritmul pe tot parcursul cursei.

Jorge Lorenzo - Yamaha

După un start foarte slab, Casey Stoner nu a reuşit să mai revină şi a terminat pe locul patru. Rezultatul slab se datorează şi setării defectuoase a motocicletei Honda care era într-un voblaj continuu. Locul cinci a fost ocupat de Carl Crutchlow, un pilot cu rezultate din ce în ce mai bune în MotoGP. A doua jumătate a Top 10 este ocupată de piloţii: Alvaro Bautista, Valentino Rossi, Stefan Bradl, Nicky Hayden şi Ben Spies.

Următoarea etapă din MotoGP va avea loc pe data de 17 iunie la Silverstone.

1 25 Jorge LORENZO SPA Yamaha Factory Racing Yamaha 43’07.681
2 20 Dani PEDROSA SPA Repsol Honda Team Honda +5.003
3 16 Andrea DOVIZIOSO ITA Monster Yamaha Tech 3 Yamaha +9.361
4 13 Casey STONER AUS Repsol Honda Team Honda +9.544
5 11 Cal CRUTCHLOW GBR Monster Yamaha Tech 3 Yamaha +12.506
6 10 Alvaro BAUTISTA SPA San Carlo Honda Gresini Honda +13.948
7 9 Valentino ROSSI ITA Ducati Team Ducati +17.555
8 8 Stefan BRADL GER LCR Honda MotoGP Honda +23.478
9 7 Nicky HAYDEN USA Ducati Team Ducati +30.410
10 6 Ben SPIES USA Yamaha Factory Racing Yamaha +32.897
11 5 Hector BARBERA SPA Pramac Racing Team Ducati +36.144
12 4 Karel ABRAHAM CZE Cardion AB Motoracing Ducati +56.229
13 3 Aleix ESPARGARO SPA Power Electronics Aspar ART +1’08.054
14 2 Michele PIRRO ITA San Carlo Honda Gresini FTR +1’08.775
15 1 Randy DE PUNIET FRA Power Electronics Aspar ART +1’10.483
16 James ELLISON GBR Paul Bird Motorsport ART +1’13.090
17 Mattia PASINI ITA Speed Master ART +1’20.903
18 Yonny HERNANDEZ COL Avintia Blusens BQR +1’21.235
19 9 Danilo PETRUCCI ITA Came IodaRacing Project Ioda +1’41.207
20 22 Ivan SILVA SPA Avintia Blusens BQR +1’41.888
5 Colin EDWARDS USA NGM Mobile Forward Racing Suter 1 Lap
Urmărește Promotor.ro pe Google News
Citește și...



Comentarii
Inchide