Volkswagen E-Scooter, ”trotineta” electrică de la VW

La Salonul Auto Shanghai 2011, cei de la Volkswagen au surprins asistenţa cu un nou concept: E-Scooter. Exact, este vorba despre un mic scuter, cu o formă extrem de simplificată şi minimalistă.

Volkswagen E-Scooter, ”trotineta” electrică de la VW Volkswagen E-Scooter, ”trotineta” electrică de la VW

Deşi am putea spune că arată aproape caraghios (de aici şi termenul "trotinetă" din titlu), Volkswagen E-Scooter Concept reprezintă o surpriză inedită la Shanghai 2011, VW alăturându-se astfel unor constructori precum BMW (cu Mini Scooter E) sau Mercedes-Benz (cu smart escooter).

Totuşi, nu este pentru prima dată când Volkswagen trece din domeniul pe patru roţi în cel pe două roţi - anul trecut, tot la salonul auto chinezesc, VW a prezentat Bik.e Concept, o bicicletă electrică high-tech. Prin urmare, VW E-Scooter am putea spune că e o evoluţie importantă de la acea bicicletă electrică.

Volkswagen E-Scooter cântăreşte doar 20 kg fără baterii, fiind propulsat de un motor electric de 350 watt. Conceptul anunţă o autonomie de circa 40 km, în timp ce viteza maximă se cifrează la aproape 50 km/h, suficient pentru traficul urban. Bateria este de tipul nichel-metal-hibrid, având un gabarit redus, fiind uşoară şi putând fi schimbată foarte facil.

Proiectanţii vor, însă, ca pe viitorul scuter electric de serie să adopte un motor electric mai puternic, de 700 watt, o baterie litiu-ion, care să ofere o autonomie mai ridicată, precum şi un sistem de recuperare a energiei la frânare sau deceleraţie.

Interesant, conceptul Volkswagen E-Scooter nu poartă emblema VW, oficialii analizând cu atenţie piaţa de scutere electrice din China - care, în acest moment, înseamnă circa 20 de milioane de exemplare vândute pe an, cu preţuri medii de 500 USD. Modelul de serie, care nu va apărea înainte de 2012, se preconizează că va avea un preţ dublu, de aproape 1.000 USD, dar va oferi o calitate net superioară, precum şi unele dotări inedite (un sofisticat computer de bord sau lumini de poziţie cu LED-uri).

În funcţie de succesul pe care viitorul model de serie îl va avea pe piaţa chineză, ar putea urma comercializarea pe plan mondial a lui Volkswagen E-Scooter. Oricum, e clar că germanii vor să acopere orice nişă de piaţă din domeniul transportului personal, segmentul moto fiind vizat cu insistenţă.

CE PĂRERE AVEŢI DESPRE UN SCUTER ELECTRIC VOLKSWAGEN DE SERIE?

Poti sa te opui oricand si fara justificare prelucrarii datelor tale personale in scop de marketing direct, prin trasmiterea catre MEDIAFAX GROUP SA (prin accesarea formularului de contact la adresa privacy@m.ro sau ne poti trimite pe adresa postala o solicitare scrisa, datata si semnata in acest sens. In acest caz, solicitarea ta va fi inaintata catre departamentul specializat al MEDIAFAX GROUP SA; este posibil sa primesti un mesaj prin care se confirma ca optiunea a fost notata, precum si orice alte informatii necesare, dupa caz.