25 de ani de BMW „Z”: La mulţi ani Z1!

Autor: Adrian Mihălţianu 10 iun. 2012 Știri auto

În 1987 BMW a venit la Frankfurt cu Z1, un model care se remarca prin design-ul futuristic inspirat de celebrul 507. „Z-ul” vine de la cuvântul din limba germană, Zukunft, care înseamnă viitor şi, într-adevăr, Z1 era o maşină cu mult înaintea vremii sale. Design-ul modern şi „la pièce de résistance”: uşile care culisau în praguri se anunţau a fi elementele care vor asigura succesul roadster-ului bavarez. Totuşi, doar 8.000 de exemplare Z1 au fost construite, dintre care doar unul a fost destinat Marii Britanii. Z1 dispunea de un motor în şase cilindri de 2,5 litri, legat la o transmisie manuală cu cinci trepte şi ajungea la o viteză maximă de 220 km/h. Chiar dacă Z1 nu a fost un succes pentru constructorul bavarez, acesta a fost punctul de plecare pentru viitoarele Z-uri.

BMW Z1 - 1987

Următorul Z a apărut în 1996, după ce a fost văzut pentru prima dată în filmul „James Bond-Golden Eye„. Z3 s-a vândut în cei şapte ani de producţie în 15.000 unităţi, fiind foarte apreciat în Statele Unite. Spre deosebire de Z1, Z3 s-a fabricat şi sub formă de coupe începând din 1999. Cu un an în urmă, divizia M de la BMW a echipat micul roadster bavarez cu propulsorul de 3,2 litri de pe M3 E36. BMW Z3 M dispunea de 320 CP, ajungea de la 0 la 100 km/h în doar 5,4 secunde şi se oprea din accelerat doar la insistenţele limitatorului electronic, dar numai după ce vitezometrul arăta valoarea de 250 km/h.

BMW Z3 - 1996

La trei ani după lansarea lui Z3, BMW a venit la Salonul Auto de la Tokyo cu un concept care omagia celebrul 507. Modelul prezentat a fost foarte apreciat de public, iar constructorul bavarez a dat undă verde producţiei. Z8 dispunea de un motor V8 de 4,9 litri de pe M5 E39. Propulsorul producea 400 CP şi 500 Nm, performanţe arhisuficiente pentru roadsterul bavarez. BMW Z8 a rămas în inima fanilor pentru design-ul care poate fi considerat modern chiar şi astăzi, dar şi prin exclusivitatea pe care o oferea. Din cauza preţului de 128.000 de dolari şi a numărului mic de unităţi fabricate, BMW Z8 este o maşină foarte rară, valoarea crescându-i pe zi ce trece.

BMW Z8 - 1999

În 2002, Z3 a fost înlocuit de Z4, acesta fiind fabricat tot în Statele Unite ale Americii. Noul model a fost oferit de asemenea şi în varianta coupe, iar în 2006 divizia M a lansat Z4 M Roadster. Acesta dispunea tot de un propulsor de 3,2 litri ca şi Z3 M, dar puterea a crescut la 300 CP. Suspensia, frânele şi alte câteva elemente au fost împrumutate de la binecunoscutul M3 CSL, iar motorul era cuplat la o cutie de viteze manuală cu şase rapoarte. Roadster-ul german ajungea de la 0 la 100 km/ în doar 4,7 secunde, iar viteza maximă era limitată la 250 km/h.

BMW Z4 M - 2006

În 2009 BMW a lansat urmaşul lui Z4. De această dată germanii au păstrat denumirea, dar design-ul a fost îmbunătăţit considerabil. Dacă până acum puteai doar să iubeşti sau să urăşti un Z, noul roadster bavarez a cucerit pe toată lumea. Pentru prima dată, un Z venea cu un acoperiş retractabil din metal, iar varianta coupe nu a mai fost oferită, fiind inutilă. De această dată BMW nu a mai lansat Z4 M, cea mai puternică variantă fiind Z4 sDrive35is. Propulsorul twin turbo de 3,0 litri dezvoltă 340 CP şi ajută modelul german să atingă viteza de 250 km/h cu uşurinţă. Noul Z4 este prezent şi în cursele din FIA GT3, unde a câştigat cursa de 24 de ore de la Dubai. BMW Z4 GT3 este echipat cu un propulsor V8 de 4,4 litri, derivat de la actualul M3, ce produce 508 CP.

BMW Z4 - 2009

Z-urile sunt o interpretare modernă a celebrului 507, un roadster care a făcut istorie în anii ’50, devenind astăzi una dintre cele mai dezirabile maşini de colecţie. BMW Z1 a dat startul epocii moderne ale roadsterelor bavareze, iar pentru acest lucru trebuie să îi urăm un binemeritat La Mulţi Ani!

BMW 507 - 1956

Urmărește Promotor.ro pe Google News



Comentarii
Inchide