50 de detalii inedite despre Michael Schumacher, la aniversarea de 50 de ani

Autor: ProSport 03 ian. 2019 Știri auto
50 de detalii inedite despre Michael Schumacher, la aniversarea de 50 de ani

Michael Schumacher împlineşte, joi, 50 de ani. Lupta ultimilor cinci ani, după teribilul accident de schi din 29 decembrie 2013, continuă şi este, cel mai probabil, departe de a fi câştigată, conform puţinelor informaţii scurse către publicul larg, dincolo de zidul de autoprotecţie ridicat de familie. Dincolo de recordurile stabilite în Formula 1, dincolo de cele şapte titluri mondiale şi cele 91 de Mari Premii câştigate, de curse memorabile şi de controversele ce i-au însoţit cariera, rămân poveştile unei jumătăţi de veac, poveştile fanilor, detalii şi amintiri despre cel căruia i s-a spus şi „Baronul Roşu”, şi „Schuminator”, şi „Schumy”, şi „Regele Ploii”, şi-n câte şi mai câte alte feluri.

Unii au văzut în cariera lui Schumacher un lanţ de coincidenţe, o convergenţă spre magicul număr 7, alţii – o dovadă de genialitate, sau, din contră, de aroganţă şi o răutate lipsită de fair-play. ProSport vă propune să îl redescoperim, împreună, pe Michael Schumacher, din 50 de detalii inedite prezentate cartea semnată de Karin Sturm şi publicată la câteva luni de la accidentul care i-a frânt povestea septuplului campion mondial, dându-i un alt curs – „Michael Schumacher. Biografia”.

1. “Nu pot să renunţ la lucrurile care îmi fac plăcere doar pentru că mi s-ar putea întâmpla ceva. Dacă o să păţesc vreodată ceva, atunci asta a fost soarta mea”, declara Michael Schumacher, după cel mai serios accident din cariera de pilot de Formula 1 (Silverstone, 1999). Extrasul apare chiar pe coperta cărţii biografice.

2 La patru ani, micuţul Michael conducea prin cartier o maşinuţă pentru copii, ‘tunată’ cu motor de moped (scuter). Când tatăl, Rolf, l-a văzut că a intrat într-un stâlp, a decis că aşa nu este în siguranţă şi l-a anunţat că nu mai are voie să se dea decât pe circuit.

3. Rolf Schumacher, tatăl lui Michael, lucra la întreţinerea pistei de pe circuitul din Kerpen.

4. La început, casca de pilot îi era prea mare lui Schumi, aşa că părinţii i-o umpleau cu cârpe pentru a i-o fixa.

5. Michael Schumacher a câştigat prima sa cupă la vârsta de 5 ani, întrecând copii de 13 sau 14 ani. Trofeul primit era în forma unei maşinuţe albe, montate pe un suport de lemn.

Citeşte mai departe pe Prosport.ro

 

Urmărește Promotor.ro pe Google News



Comentarii
Inchide