85 de ore, 3 zile şi jumătate, murim încet

Autor: Aexandru Banu 05 mai 2017 Știri auto

Bucureşti, România, e scris negru pe alb în topul TomTom (producător al soluţiilor de navigaţie onboard). Am fost pe locul 6 în 2015 şi am urcat o poziţie la sfârşitul anului trecut. Adică e mai aglomerat în Bucureşti. Timpul de aşteptare în trafic a crescut cu 50% comparativ cu cât aşteptam în 2015. Adică am mai adăugat 7 minute pe zi în medie, pierdute în trafic (stat pe loc, la semafor sau în coloană). Adică pierdem în medie 14 minute pe zi. Înmulţiţi cu 365 de zile şi o să vedeţi că dacă am merge zilnic prin Bucureşti cu maşina, am pierde anual 85 de ore, adica 3 zile şi jumătate. Şi dacă înmulţim cu media de ani petrecuţi în trafic – hai să spunem 40 – rezultă că pierdem aproape jumătate de an într-o viaţă aşteptând unii după ceilalţi în trafic. În Bucureşti. Iată mai jos clasamentul mondial şi evoluţia procentuală, şi în minute. 

 

Urmărește Promotor.ro pe Google News



Comentarii
Inchide